Andrei Ostrovanu, învingător în meciul cu belgianul Frank „The Tank” Rubanguka

Suceveanul Andrei Ostrovanu a bifat un succes important în gala Dynamite Fighting Show de la Buzău împotriva belgianului Frank Rubanguka.

Belgianul în vârstă de 24 de ani i-a pus probleme serioase luptătorului român, însă la final Andrei a fost desemnat victorios prin decizie unanimă. Ostrovanu își ridică astfel moralul după ultimele jocuri, iar această victorie speră el să-i aducă jocuri din ce în ce mai bune.

Cu meciul de la sfârşitul acestei săptămâni, Andrei Ostrovanu a bifat până acum 49 de meciuri la profesionişti, cu un bilanţ de 39 de victorii, 9 înfrângeri şi o luptă terminată la egalitate. Acesta a început să practice kick-boxul la vârsta de 18 ani, la clubul sportiv Devencea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Moroşan, cu care a reuşit să se evidenţieze pe plan naţional şi internaţional la nivel de amatori şi semiprofesionişti. În prezent, Ostrovanu se pregăteşte împreună cu antrenorul Alin Bălașa la clubul Ayo Gym, din Baia Mare.

Foto: Prisecaru Marius

Total
0
Shares
Related Posts