Andrei Ciutac: ”Ne dorim să continuăm cu o parte dintre jucători și în sezonul următor”

Cu șanse minime ca Foresta Suceava să se regăsească din sezonul următor pe tabloul Ligii a II-a, conducerea clubului pregătește planurile pentru sezonul 2020-2021. 

Cu pași mici, dar siguri se înceacă un restart pentru activitățile sportive din România care ușor-ușor par să intre într-o oarecare normalitate. Deși campionatul Ligii a III-a a fost înghețat, există formații care au anunțat deja că vor desfășura antrenamente în perioada următoare în vederea sezonului următor care ar urma să înceapă fie la sfârșitul lunii august. Andrei Ciutac, președintele executiv al Forestei Suceava, a anunțat că ”galben-verzii” vor începe pregătirile abia de la începutul lunii iulie în condițiile în care campionatul ar începe pe data de 29 august. Totodată, oficialul clubului a precizat că își dorește ca mare parte din scheletul de bază al echipei să continue pe Areni și din sezonul următor.

Andrei Ciutac: ”Ne dorim să continuăm cu o parte dintre jucători și în sezonul următor”

”În proporție de 99% vom continua în Liga a III-a și în sezonul 2020-2021. Sunt șanse mici în contextul actual al regulamentului FRF să ne regăsim în Liga a II-a cu toate că noi am depus o cerere în cazul care vor fi locuri, însă și ideea unei ligi cu două serii este exclusă de federație. Vom încerca ca de la începutul lunii iulie să reluăm antrenamentele. Deocamdată nu a plecat nimeni de la echipă, vom avea în perioada următoare o discuție cu jucătorii să vedem în ce condiții vor rămâne. Însă noi ne-am dori să continuăm cu o parte dintre jucătorii din scheletul de bază ai echipei pe care i-am avut în acest sezon. Cu siguranță vor fi și jucători cu care nu vom mai continua, dar vom încerca să aducem și alți jucători pentru a ne putea îndeplini obiectivul.”, a declarat Andrei Ciutac, președintele executiv al Forestei Suceava. 

Întrebat de viitorul lui Petre Grigoraș pe banca Forestei și din sezonul următor, Andrei Ciutac a precizat că tehnicianul ”galben-verzilor” are contract cu clubul până la finalul acestei luni și că nu s-a luat deocamdată nici o decizie în ceea ce privește viitorul său.

Totodată, președintele executiv al Forestei consideră că Suceava va avea contracandidate puternice și în sezonul următor, enumerând echipe precum CSM Focșani, Știința Miroslava, Ceahlăul Piatra Neamț sau Oțelul Galați.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts