Echipa de Juniori 2 a CSU Suceava a încheiat faza seriilor geografice din Campionatul Național cu victorii pe linie. Formația pregătită de Ioan Tcaciuc a câștigat și partida din etapa a 13-a, disputată împotriva celor de la LPS Iași, scor 44–30 (23–11).
Sucevenii au controlat autoritar confruntarea încă din prima repriză, când au reușit să se desprindă rapid pe tabelă, intrând la pauză cu un avantaj consistent de 12 goluri. În partea a doua a meciului, CSU Suceava a menținut ritmul și a închis partida fără emoții.
Principalii marcatori ai formației sucevene au fost Ionuț Babiuc, cu 8 goluri, și Iulian Lupu, autor a 7 reușite. Au mai contribuit pe lista marcatorilor Sebastian Tabarcea și Darius Avramiuc, câte 6 goluri fiecare, Matei Ghivnici (4), Sebastian Mihoc (3), George Alexandru, Alexandru Hrițcan, Mircea Cumpănașu și Teodor Șut (câte 2), respectiv Vlad Râșca și Paul Rotari (câte un gol).
Lotul folosit de CSU Suceava: Eric Bichir, Cătălin Lămășanu – Ionuț Babiuc 8 goluri, Iulian Lupu 7, Sebastian Tabarcea 6, Darius Avramiuc 6, Matei Ghivnici 4, Sebastian Mihoc 3, George Alexandru 2, Alexandru Hrițcan 2, Mircea Cumpănașu 2, Teodor Șut 2, Vlad Râșca 1, Paul Rotari 1, Andrei-Ștefan Batca, Raul Iavni.
Antrenor: Ioan Tcaciuc.
Chiar dacă va sta în ultima etapă a sezonului regulat, CSU Suceava termină pe primul loc în Seria A, cu 24 de puncte, poziție care îi asigură calificarea la Turneul Semifinal al Campionatului Național.
Clasament Seria A:
-
CSU Suceava – 24p
-
LPS Vaslui – 18p
-
LPS Suceava – 14p
-
LPS Iași – 9p
-
LPS Piatra Neamț – 4p
-
CSS Bacău – 2p
-
LPS Botoșani – -1p
Tcaciuc: „Nu cred că vom ajunge la Turneul Final dacă rămânem relaxați”
În ciuda parcursului perfect din faza seriilor, antrenorul Ioan Tcaciuc a atras atenția asupra unei scăderi de formă în ultimele meciuri.
„Din păcate, după turneul amical de la Turda, Cupa Fulgilor de Nea, a urmat o scădere de formă. Pe baza unui rezultat bun obținut acolo, unde am reușit să câștigăm în fața celor de la Buzău, una dintre forțele acestui campionat, a apărut o stare de relaxare”, a declarat tehnicianul.
Acesta consideră că regresul nu se vede doar în joc, ci și în mentalitatea jucătorilor.
„Cel puțin în ultimele trei partide, cu Botoșani, Piatra Neamț și Iași, se observă un regres clar. Nu mă refer neapărat doar la joc, ci mai ales la felul în care acești copii privesc handbalul. Tratăm totul cu prea multă relaxare și am impresia că unii jucători se consideră deja consacrați”, a spus Tcaciuc.
Pentru a ridica nivelul echipei înaintea fazelor superioare ale competiției, staff-ul tehnic caută meciuri de pregătire.
„Sper să reușim să mai programăm trei sau patru meciuri de pregătire. Am discutat deja cu cei de la Buzău și luăm în calcul chiar și o deplasare la Turda. Avem și echipa de juniori 1 a clubului, care este o forță în campionatul lor, și cred că vom reuși să disputăm măcar un meci pe săptămână cu ei. Este esențial să creștem nivelul, altfel riscăm să ne mulțumim cu puțin”, a concluzionat antrenorul sucevean.


