Wonder Kids Suceava, câștigătoarea primei ediții a Cupei Sucevei

Wonder Kids Suceava este câștigătoarea primei ediții a Cupei Sucevei desfășurată în perioada 15-16 august.

Echipa de puști a reușit un parcurs senzațional reușind să se impună în finală cu scorul de 4-2 împotriva celor de la Rutenii. Pitic Alexandru, Cimbru Răzvan, Șpac Robert și Nistor Alexandru au fost eroii din finală a formației Wonder Kids. Din păcate echipa Rutenilor nu a reușit sa găsească formula câștigătoare din jocurile anterioare, obținând un loc doi la finalul competiției.

“Felicit echipa condusă de căpitanul Cimbru Răzvan, niște puști senzaționali! La majoritatea competițiilor din Suceava au reușit sa ajungă în finală și să țină piept unor echipe mult superioare din punct de vedere fizic sau din punct de vedere al experienței. Încă o dată s-a dovedit că devotamentul și spiritul de echipă al acestor puști de liceu alcătuiesc formula succesului. Totodată felicit toate echipele participante deși nu au lipsit incidentele. S-au aplicat multe sancțiuni, iar la ediția următoare vom reface regulamentul și vom introduce elemente noi pentru o desfășurare mult mai bună a lucrurilor. Băieții au fost încântați de organizarea competiției motiv pentru care am fost rugați să mai facem o ediție în luna septembrie a acestui an. Prin urmare vom reveni cu ediția a 2-a!”, a declarat Alex Macoveiciuc, organizatorul competiției. 

 

Total
0
Shares
Related Posts