CSM Cetatea 1932 Suceava a reușit un nou transfer promițător în perspectiva sezonului viitor.
Clubul a oficializat în aceste zile venirea lui Mario Bai, un tânăr fotbalist născut pe 21 decembrie 2006, considerat unul dintre cei mai talentați jucători formați de Liceul cu Program Sportiv din Suceava.
Mario evoluează, în mod obișnuit, pe postul de mijlocaș lateral stânga, însă se poate adapta cu ușurință și ca fundaș lateral pe aceeași parte.
Format de LPS Suceava sub îndrumarea profesorului Andrei Ițco, Bai s-a remarcat în mod constant în competițiile de juniori, fiind o piesă de bază în echipa U19 care a câștigat Seria I a Campionatului Național și a ajuns până în finala Cupei României U19, acolo unde a încheiat competiția pe un meritoriu loc secund.
Transferul său la Cetatea 1932 Suceava se înscrie în strategia clubului de a promova tinerii jucători din județ și de a le oferi o platformă reală de afirmare în fotbalul de seniori. Colaborarea dintre CSM Cetatea și Liceul cu Program Sportiv va continua și în perioada următoare, cu obiectivul clar de a construi un drum sigur pentru cei mai promițători fotbaliști locali către nivelul profesionist.
Mario Bai este cel de-al 6-lea transfer efectuat de gruparea suceveană după Cosmin Tucaliuc, Alex Savin, Radu Ungurianu, Păunel Apetrei și Cristian Ghedrouțan.


