Victorie pentru Foresta și egal între Rădăuți și Fălticeni

Sâmbătă, echipele sucevene angrenate în Liga a III-a au desfășurat meciuri amicale. Foresta s-a pregătit la Pojorâta în compania celor de la FC Botoșani II, iar Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni și-au dat întâlnire la Siret. 

Victorie pentru Foresta cu scoru 3-1 în fața formației FC Botoșani II într-un meci jucat la Pojorâta

În primul test din cantonamentul montan de la Pojorâta, galben-verzii au trecut cu 3-1 de FC Botoșani 2. Hagiu a deschis scorul încă din startul meciului, iar până la pauză Căinari a înscris de la 11 metri. După pauză, oaspeții au revenit în joc după o neînțelegere în apărarea noastră. Sărbătoritul zilei, Robert Grumezescu a obținut un penalty, pe care a reușit să îl transforme, astfel stabilind și scorul final. Foresta a început cu următorul 11: Ailenei – Drugă Mateciuc Vițelaru Onofraș – Stănescu Lungu Căinari – Hagiu Marin Cerlincă. Pe parcurs au mai intrat Grumezescu, Pavel, Boca, Celeadnic și Cărbune.

Sursa rezumat și foto: ACS Foresta Suceava Oficial 

Cronica meciului dintre Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni

Pe o ploaie mocănească ce a ținut pe parcursul întregului meci, jucătorii Bucovinei Rădăuți au terminat la egalitate, scor 2-2 în compania Șomuzului Fălticeni într-un meci de pregătire disputat la Siret! Echipa noastră a început ceva mai greu partida iar acest lucru avea să se resimtă și pe tabela de marcaj, atunci când în minutul 12 al întâlniri în urma unei faze cursive oferite de Mateiciuc și Zamă, balonul ajunge la marginea careului de unde Alfana trimite un vole’ spectaculos, fără șanse pentru tânărul Zvoronciuc! În urma primirii acestui gol, rădăuțenii au început să tureze motoarele, echipa noastră dominând copios a doua jumătate a primei reprize, fotbaliștii pregătiți de Dorin Goian și Daniel Bălan trecând în multe rânduri pe lângă gol, cei mai aproape de a puncta au fost Cosmin Țapu și Iosif Netbai,fără însă a influența în vreun fel scorul pauzei!

În repriza secundă am avut parte de nu mai puțin de 3 goluri, mai întâi în minutul 65′ în urma presiunii puse de Bucovina Rădăuți asupra careului falticenean, fundașul Ionescu își trimite mingea în proprie poartă, pentru 1-1! Mizând mai mult se pare pe tactica contraatacului, Șomuzul Fălticeni avea să aibă din nou câștig de cauză, cu un gol frumos , 5 minute mai târziu, când în urma unei acțiuni individuale, Tcassem șutează din cros la colțul lung mingea fiind deviată puțin de portarul nostru Daniel Zvoronciuc însă acesta nereușind să oprească drumul balonului către plasa porții!

Bucovinenii nu aveau să se lase mai prejos, iar cu 15 minute înainte de final, mai exact minutul 75, expertul în faze fixe, cel care ne-a adus și victoria din partida cu Aerostar, este vorba de noua achiziție, Vasilică Mihaeș execută magistral o lovitură liberă, ne dându-i nicio șansă goalkeeper-ul Andrei Pascal, iar scorul devenind se pare din nou egal!

Până la finele partidei, fotbaliștii Bucovinei aveau să pună presiune constantă în jumătatea adversă, însă al treilea gol nu avea să-și facă apariția! CSM Bucovina Rădăuți în urma acestei remize, rămâne neînvinsă în perioada de pregătire, având 4 succese și 2 remize. Următoarea adversară a rădăuțenilor va fi Ceahlăul Piatra-Neamț, în data de 7 august!

Sursa cronică și foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts