Larix Dornișoara a spulberat-o pe Valea Suhei în prima etapă a Seriei a II-a a Ligii a V-a

Larix Dornișoara și Avântul Frasin s-au întrecut în scoruri astronomice în prima rundă. Formațiile Bradul Vama, Juniorul Fălticeni și ACS Dream Team Ipotești au debutat de asemenea cu dreptul.

Start bun de sezon pentru Bradul Vama care s-a impus pe teren propriu în fața formației secunde a grupării Șomuz Fălticeni. Gazdele au câștigat cu scorul de 4-2 și au obținut cele trei puncte.

Stejarii Dragomirnei și Juniorul Fălticeni au oferit un spectacol frumos la debutul în fotbalul județean. Cele două formații au prestat un joc echilibrat, iar inspirația trupei lui Eduard Lichtenstein a făcut ca cele trei puncte să fie obține de gruparea din Fălticeni. Oaspeții au dispus cu scorul de 3-2.

Un alt joc echilibrat a avut loc și la Ipotești, acolo unde Dream Team a câștigat cu scorul de 2-1 în fața formației Vânătorul Dorna Candrenilor, astfel că fostul jucător al Stelei București, Daniel Bălan, a debutat cu un succes în meciurile oficiale și la seniori după ce a inițiat proiectul Dream Team.

Larix Dornișoara a obținut o victorie categorică și zdrobitoare în același timp în fața grupării Valea Suhei. Echipa din Poiana Stampei a punctat de 12 ori în cele 90 de minute de joc, în timp ce oaspeții s-au mulțumit cu golul de onoare. Cele 12 reușite ale formației Larix Dornișoara au fost semnate de Luci Vasile (7 goluri), Sergiu Costin (1 gol), Mario Vasiluț (1 gol), Radu Apostolache (1 gol), Vasile Suliciu (1 gol) și Lorand Szekely (1 gol).

Avântul Frasin a făcut instrucție în jocul cu ACS Carpatic Suceava pe care a învins-o cu scorul de 7-0. Golurile echipei pregătite de Iulian Palahniuc au fost înscrise de Iulian Ruscan (3 goluri), Daniel Varvaroi (1 gol din penalty), Florin Ursoi și Marius Nergheș.

Clasamentul Seriei a II-a a Ligii a V-a: 

# Echipa M P
1 AS Larix Dornisoara 1 3p
2 ACS Avantul Frasin 1 3p
3 ACS Bradul Vama 1 3p
4 AS Juniorul Falticeni 1 3p
5 ACS Dream Team 1 3p
6 ACS Stejarii Dragomirnei 1 0p
7 AS Vanatorul Dorna Candrenilor 1 0p
8 ACS Somuz Falticeni II 1 0p
9 ACS Carpatic Suceava 1 0p
10 ACS Valea Suhei 1 0p

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Alex Isopel 

Total
0
Shares
Related Posts