Turul județului la fotbal – început și sfârșit

Bătea un vânt puternic în seara aia, eram de puțin timp colegul celor din GalbenVerde, era înnorat şi plictisitor afară. Stăteam în micuțul meu balcon și îmi ascultam gândurile, rar trecea o mașină pe strada aflată în depărtare, lumea se oprise parcă puțin. Mă întrebam ce mi-aş dori eu dacă aş fi fotbalist județean, ce așteptări aş avea de la ceilalți… dacă nu mi-aş fi încheiat atât de repede cariera de aproape fotbalist, ce mi-aş fi dorit să obțin? Era puțin trecut de ora două noaptea, schița a ploaie… şi atunci am realizat: mi-aş dori ca lumea să audă de pasiunea mea, mi-aş dori ca cineva într-o zi să citească despre mine, că aş fi și eu mare chiar şi într-un fotbal mic…

Așa a început „Turul județului la fotbal” și, cred eu, așa a început GalbenVerde să fie cine este astăzi. Am găsit un nebun, care între timp mi-a devenit un frate mai mic, în persoana lui Adrian Negru, şi am început să colindăm tarlalele. Am structurat proiectul împreună cu ceilalți colegi de pe site şi i-am dat drumul. Cu 9 voturi a câștigat Juniorul Suceava, care atunci juca în deplasare la Liteni. Îmi aduc aminte primul episod: şinele de tren din spatele porții, agitația din micuța şi cocheta tribună de acolo, juniorii alergau frenetic pe teren. Am trecut printr-un parc, pe care l-am văzut de zeci de ori, dar nu l-am admirat niciodată ca în acel moment. Tot atunci, deși Juniorul avea suporteri la meci, mi-am dat seama că trebuie să stabilim o regulă, aceea de a vizita echipa gazdă şi nu oaspete.

A urmat Zimbrul Siret, iar mai apoi, cei care aveau să schimbe total percepția proiectului, cu câteva sute de voturi, Siretul Dolhasca! Lângă noi la început a fost și Runcan Andrei, coleg care între timp a părăsit grupul (zice el), dar a rămas cu siguranță colegul nostru.

Eram cu Adrian la Dolhasca, ca doi boboci în clasa a 9-a la liceu, pierduți şi în spațiu şi în timp, forfotă mare, muzică, lume multă și habar nu aveam ce ar trebui să facem. De undeva, după un colț de vestiar, se aude o voce a celui ce astăzi este cunoscut ca „One man Show” (nici nu are rost să-i menționez numele) şi zice: ,,Voi sunteți băieții de la GalbenVerde? Haideți cu mine, să vă prezint proiectul nostru.”… şi a vorbit… şi a vorbit… şi a vorbit. Eu, personal, eram ca un copil înaintea somnului, mulțumit că am avut ocazia să-i cunosc pe cei de acolo, mulțumit că nimeni, nicio secundă, nu ne-a privit cu septicism şi mulțumit că oamenii au început să înțeleagă că fotbalul județean avea să fie revoluționat. Și meciul a fost de poveste şi scorul şi spectatorii. Știți senzația aia ce te face să pufnești de fericire şi să nu știi de ce? Așa eram şi eu cu Adrian în drum spre casă, după meci. Fumigene în Liga a 4-a? Galerie care cântă în timpul meciului? Bun simț? Bă, ești nebun? În Liga a 4-a din județul nostru? Mă rog, mă rezum să nu scriu tot articolul despre meciul respectiv…

Simt nevoia să scriu acest articol pentru că proiectul ăsta a adus un suflu nou în fotbalul din județ, cel puțin așa cred eu, vreau să mai precizez că dacă nu ar fi fost colegul meu Adrian, cu siguranță nu ajungeam până aici, așa că eu, personal, îi dedic 80% din succesul pentru proiect. 1% îmi păstrez mie, pentru că restul de 19% sunt ale lui Gabriel Mihai, cel care în acest sezon a devenit fotograf la Turul Județului. Un copil care are cu siguranță lucruri mai bune de făcut duminica, dar care e serios şi perseverent. De ce doar 1% pentru mine? Pentru că singur n-aş fi făcut aproape nimic, pentru că Adrian mi-a deschis uşa către GalbenVerde şi pentru că așa m-a facut mama, să îmi văd puținul în nimic şi tot puținul să mi-l văd în restul. Am încercat de-a lungul celor 2 sezoane din acest proiect să fiu echidistant şi iubitor de oamenii iubitori de fotbal. Am încercat să ofer tot ce am avut mai bun din mine şi să nu mă pierd în detalii, dar nici să nu le ignor. Detaliile care m-au câștigat ca om, care mi-au adus mulți prieteni noi şi detaliile care m-au fascinat şi continuă să o facă și în prezent.

Poate vă întrebați de ce scriu aceste rânduri acum. Ei bine, pentru că astfel vreau să anunț că începând din sezonul viitor am un dușman, care nu-mi va mai îngădui să fiu prezent pe tarlale, să mă bronzeze soarele sub ochi şi ploaia să mă facă ferfeliță. Duşmanul îmi este timpul. Îmi doresc ca acest proiect să continuie, să fie mai bun și mai util jucătorilor şi oamenilor din fotbalul județean, dar fără mine. Duminica viitoare este ultimul episod din acest sezon şi din păcate nu voi putea fi prezent. E poate ceea ce mi-aş fi dorit să se întâmple, pentru că în jurul proiectului s-a format o echipă minunată, oameni care au crescut de la o zi la alta şi cu siguranță vor continua să crească.

Nu plec din GalbenVerde, nici nu ma opresc din scris. Rămân așa cum mă știți, dar cu mai puțin timp la dispoziție şi dacă nu se va întâmpla ceva până la startul sezonului viitor, îmi va fi foarte greu să mai particip la proiect. O voi face cu drag, când îmi va permite timpul și asta e o promisiune.
Echipele încheie sezoane, o facem şi noi, avem doar două momentan, iar de aici încolo avem nevoie de susținerea voastră: suporteri, jucători, arbitri, antrenori. Ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce putem face mai bine?

Cu drag, cu stimă pentru voi toți, închei. Rămân lângă fotbal, mă știți doar, nu mă feresc de niciun subiect, nici nu dau înapoi de la nimic, nici mâna nu mi-a tremurat vreodată peste tastatură!

Articol scris de: Lucian Acxanei 

Leave a Reply