Şomuz reîncepe lupta pentru rămânerea în Liga a III-a

Campionatul Ligii a 3-a e pe cale să se reia, așa că echipele componente se pregătesc să tragă linie în dreptul loturilor.

Una dintre ele este Şomuz Fălticeni, reprezentantă a județului Suceava, care pe data de 27 a susținut ultimul amical împotriva Şomuzului Preuteşti, ieșind învingători. În meciul care inițial ar fi trebuit să se dispute săptămâna trecută, fălticenenii au marcat de 3 ori prin Nistor (15′), Damian (46′) și Podgorodețchi (60′), la final tabela arătând 3-0 în favoarea lor. Echipa a suferit multe modificări în această iarnă în ceea ce privește lotul, asigurându-şi serviciile următorilor jucători: Florin Ailenei, Lucian Luchian, Timiș Cristi Marian, Cotiugă Claudiu, Mreană Cătălin, Murăraşu Alexandru, Tomescu George (golgeterul Ligii a IV-a) şi pe constănțeanul Damian Gabriel, de la FC Botoşani II. Ultimul transfer şi cel de-al nouălea, a fost cel a lui Cosmin Buziuc, de la Bucovina Rădăuți, fiind transferat definitiv la echipa din Fălticeni, acesta jucând deja în amicalul cu Preuteşti.

La capitolul plecări, echipa a avut câteva pierderi importante: Vasile Padovei, Paul Ungureanu (care au încheiat cursurile Şcolii Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și își vor continua activitatea în structurile Jandarmeriei Române), Adelin Arăpaşu şi Bogdan Melinte, aceștia doi reîntorcându-se la Botoșani.

Echipa nu a suferit modificări doar la nivel de lot, ci și la nivelul staff-ului, după cum se știe deja, noul antrenor fiind Geo Stanca, care îl va avea în continuare ca secund pe Iulian Darabă. Fălticenenii au anunțat și colaborarea cu noul antrenor deținător al Licenței A, conferențiarul universitar doctor Bogdan Grosu. Şomuz a susținut în această perioadă de pregătire un număr de 4 amicale, din care a pierdut doar unul singur, cel împotriva Forestei Suceava, ceilalți adversari fiind FC Botoșani II, LPS şi Preutești, în fiecare partidă câștigată marcând de cel puțin 3 ori.

Băieții lui Geo Stanca se află în acest moment la limita locurilor retrogradabile, pe locul 11 cu 13 puncte, urmând ca sâmbătă să se deplaseze la Focșani pentru jocul de pe Stadionul Milcovul, în compania celor de la CSM Focșani 2007.

Articol scrise de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts