Șomuz Fălticeni vrea revanșa în jocul cu Ceahlăul Piatra Neamț din Turul IV al Cupei României

Șomuz Fălticeni întâlnește pentru a doua oară în patru zile formația Ceahlăul Piatra Neamț, însă de această dată în Turul IV al Cupei României. 

Fălticenenii au resimțit oboseala, iar dușul rece pe care l-au făcut în ultimul joc din campionat în compania formației Ceahlăul Piatra Neamț trage un semnal de alarmă pentru elevii pregătiți de Daniel Stoica. Tehnicianul grupării fălticenene îi avertizează pe jucători să trateze cu mai multă seriozitate jocul cu nemțenii din Cupa României. Totodată, acesta a precizat că elevii săi au depus un efort foarte mare în jocurile precedente, iar oboseala și-a spus cuvântul în meciul de sâmbătă.

Daniel Stoica: ”Este o săptămână puțin diferită de celelalte”

”Vreau să văd dacă băieții au înțeles mesajul. Să fii primul implică multă muncă, determinare, implicare și așa mai departe. Ne-am pregătit și ne pregătim pentru un joc ce trebuie să arate altfel decât cel din campionat. Sunt sigur că vom da totul pentru îndeplinirea obiectivului și anume calificarea în faza următoare a Cupei României.”, a precizat Daniel Stoica, tehnicianul grupării fălticenene. 

Directorul sportiv, Iulian Darabă, anunță că nu este cazul ca gruparea fălticeneană să facă o tragedie în urma înfrângerii din runda precedentă și crede că jucătorii vor trece peste acest episod neplăcut și își vor lua revanșa în fața Ceahlăului în jocul de Cupă.

Iulian Darabă: ”Nu luăm în calcul decât victoria” 

”După un duș rece în campionat cu Ceahlăul Piatra Neamț când am pierdut cu scorul de 1-0 la Falticeni, în meciul din Cupa României nu luăm în calcul decât victoria și automat aducerea unei echipe de Liga I la Fălticeni. Jucătorii sunt motivați 100% pentru meciul de miercuri din Cupă și cu siguranță vom demonstra că înfrângerea din campionat a fost un accident. Este unul din meciurile importante și sunt sigur că jucătorii vor arăta o altă față în meciul de miercuri. Din punctul meu de vedere este cel mai important meci din istoria scurtă a clubului și acest lucru va conta foarte mult în dăruirea noastră ca echipă. Fălticeniul are tradiție în fotbal și trebuie sa reintre pe harta fotbalistică a României și acest meci din Cupă ne dă această șansă. Mulțumim Primăriei Municipiului Fălticeni reprezentată prin domnul primar CăTăLIN Coman și partenerilor noștri care au fost și sunt alături de noi: Romfour, Raitar, Cez Trans COMPANY, Patiseria Narcis, Mit-Mob Fălticeni, pentru sprijinul acordat.”, a adăugat Iulian Darabă, director sportiv Șomuz Fălticeni. 

Meciul dintre Șomuz Fălticeni și Ceahlăul Piatra Neamț din turul IV al Cupei României urmează să se dispute, miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 14:30, pe stadionul ”Constantin Jamaischi” din Fălticeni.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts