Șomuz Fălticeni, pregătită de returul Ligii a III-a

Echipa antrenată de Iulian Ionesi are parte de un prim joc din retur mai relaxant. Viitorul Darabani se confruntă cu probleme serioase. 

Șomuz Fălticeni va începe returul cu un joc pe teren propriu. Trupa lui Ionesi va primi vizita nou-promovatei Viitorul Darabani într-un meci contând pentru etapa a X-a a Seriei I a Ligii a III-a. În meciul tur, fălticenenii au făcut recital la Darabani, iar Sorin Cara și Robert Ciobanu cu un hat-trick i-au făcut botezul Ligii a III-a formației botoșănene. Șomuz Fălticeni câștiga acel joc cu scorul de 4-1 fără a avea prea mari emoții.

Cu gândul victoriei vor începe și returul jucătorii antrenați de Iulian Ionesi care speră ca toate cele trei puncte să rămână la Fălticeni. Mai mult decât atât, fălticenenii vor să spele înfrângerea din runda precedentă înregistrată în compania unei alte formații botoșănene, Dante Botoșani. Trupa lui Ionesi ocupă locul al 6-lea în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a cu 14 puncte, în timp ce formația oaspete se află pe ultimul loc cu 6 puncte.

Jocul dintre Șomuz Fălticeni și Viitorul Darabani este programat sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 15:00, pe stadionul ”Constantin Jamaischi” din Fălticeni. Duelul va fi transmis LIVE VIDEO de canalul de YouTube Fălticeni Online.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Șomuz Fălticeni

Total
0
Shares
Related Posts