Foresta Suceava încheie sezonul Ligii a III-a pe locul secund

Fără nici o emoție înainte de ultima rundă a Ligii a III-a, ”galben-verzii” și-au protejat mai mulți dintre titulari, însă au pierdut fotoliul de lider în urma înfrângerii cu CS Dante Botoșani.

Califcată la baraj încă din penultima etapă, Foresta Suceava a avut o deplasare dificilă la Dorohoi fiind învinsă cu scorul de 2-0 de Dante Botoșani, una dintre revelațiile acestui retur. Golurile botoșănenilor au fost marcate de Arapașu Adelin în minutul 23 și Codău Vlad în minutul 75. În urma acestui rezultat, ”galben-verzii” au terminat sezonul regular pe locul secund și așteaptă dubla de foc din cadrul barajului de promovare în Liga a II-a în compania formației Oțelul Galați, ocupanta primului loc în seria a II-a. Primul joc va avea loc la Galați, urmând ca returul să se dispute pe stadionul Areni. Gălățenii au un lot destul de puternic fiind pregătiți de fostul antrenor al formației sucevene, Petre Grigoraș, în timp ce formația suceveană nu a avut un parcurs constant, iar mai mult decât atât, Ivan Gvozdenovic a renunțat în urmă cu o lună la atacantul Alexandru Marin, lotul fiind numeric inferior gălățenilor. Fosta campioană a României are în componență jucători cu meciuri în Liga I și Liga a II-a, iar experiența își poate spune cuvântul. Un lucru este cert, ambele formații pleacă de la scorul de 0-0.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: GazetaSV.ro

Total
0
Shares
Related Posts