Șomuz Fălticeni își continuă startul perfect de sezon

Șomuz Fălticeni merge ceas în noul sezon competițional după ce a reușit să obțină trei victorii din trei posibile.

Stadionul ”Cosntantin Jamaischi”, noua denumire a stadionului din Fălticeni, a găzduit primul joc din noua ediție a Ligii a III-a. Șomuz Fălticeni a consemnat prima victorie pe teren propriu în compania formației Sporting Juniorul Vaslui, confirmând totodată forma bună în acest start de sezon. Prin urmare, echipa pregătită de Daniel Stoica a obținut trei victorii din trei și așteaptă duelul cu Bucovina Rădăuți din Cupa României, joc care momentan este pus sub semnul întrebării.

În jocul de sâmbătă după-amiază, fălticenenii s-au confruntat cu aceeași problemă ca în jocurile precedente, și anume cea a ratărilor. Jocul bun al grupării fălticenene a adus nenumărate ocazii la poarta uneia dintre cele mai tinere echipe ale Ligii a III-a. Vasluienii s-au apărat excelent timp de o oră, iar goalkeeper-ul din poarta oaspeților s-a întrecut pe sine însuși la ocaziile jucătorilor fălticeneni. Eduard Julei a marcat unicul gol al partidei din penalty în minutul 60. Până la final, echipa lui Daniel Stoica și-a mai trecut în cont câteva ocazii, însă fără a schimba tabela. Pentru Șomuz sunt alte trei puncte importante care o țin pe primul loc al Ligii a III-a Seria I în acest start de sezon.

Daniel Stoica: ”Suntem pe drumul cel bun”

”Sunt bucuros pentru rezultat și pentru joc. Am ratat puțin prea mult, dar până la urmă am luat cele trei puncte. Dacă am fi fost puțin mai atenți la rătările noastre sau dacă portarul lor nu s-ar fi întrecut pe sine poate era mai ușor… Dar așa ne-am chinuit puțin. Fără falsă modestie, dar ei au avut un singur șut mai periculos dintr-o fază fixă și cam atât. Una peste alta suntem pe drumul cel bun.”, a declarat Daniel Stoica, tehnicianul grupării fălticenene.

Mulțumit de prestația jucătorilor este și managerul sportiv, Iulian Darabă, care speră ca echipa să-și continue forma bună și în duelurile următoare. Atmosfera la echipă este un foarte bună, iar moralul este ridicat înaintea jocului următor.

Iulian Darabă: ”Momentan ne aflăm acolo unde trebuie să fim”

”După trei meciuri oficiale, unul în Cupa României și două etape de campionat câștigate, suntem mulțumiți de randendametul echipei și de jocul prestat. Sunt trei meciuri în care nu am primit gol și am marcat în toate meciurile. Felicit echipa din Vaslui pentru jocul de astăzi și sunt sigur că va fi o echipa care va incomoda multe echipe în acest tur de campionat. Astăzi au stat foarte bine în teren si s-au apărat foarte bine, dar experiența noastră dobândită în Liga a III-a și-a pus amprenta pe rezultatul final. Avem un moral foarte bun după aceste trei meciuri și mergem la victorie pentru următorul joc, depinde care va fi pentru Cupa României sau pentru etapa următoare de la Pașcani. Felicit staff-ul tehnic și jucătorii pentru rezultatul de astăzi și îmi doresc să legăm cât mai multe victorii în acest tur de campionat. Sunt în obiectivul propus acela de a termina în primele două echipe din seria noastră. Mulțumim partenerilor noștri care sunt alături de noi și domnului primar Cătălin Coman care este lângă noi și în acest an competițional.”, a precizat Iulian Darabă, directorul sportiv al clubului fălticenean. 

În următoarea rundă a Ligii a III-a, Șomuz Fălticeni va disputa, în deplasare, jocul cu CSM Pașcani.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts