Scor alb în jocul dintre Csikszereda Miercurea Ciuc 2 și Șomuz Fălticeni

S-a terminat așa cum a început… Echipa pregătită de Iulian Ionesi aduce un punct la Fălticeni și rămâne deocamdată pe locul secund în Seria I a Ligii a III-a. 

Așa cum era de așteptat, echipa secundă a grupării Csikszereda Miercurea Ciuc este greu de învins pe teren propriu, iar de acest lucru s-au convins acum și jucătorii Șomuzului care au remizat în județul Harghita, scor 0-0. În zadar au încercat jucătorii antrenați de Iulian Ionesi să desfacă apărarea de fier a gazdelor care au oferit o replică bună pentru o echipă care se află pe ultimul loc în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a.

După acest rezultat, fălticenenii rămân în continuare pe locul secund până la disputarea celorlalte jocuri din Seria I, iar Csikszereda urcă și ea provizoriu în clasament pe pen-ultimul loc.

Șomuz Fălticeni: Puianu – Alecsandru, Vitu, Chirilescu, Nistor, Dănilă, Cîrstean, Julei, Martin, Savin, R. Ciobanu. Au mai intrat: Cara, E. Ciobanu, Bejenar și Zarate.

În runda următoare, Șomuz Fălticeni va primi vizita pe stadionul ”Constantin Jamaischi” a grupării Dante Botoșani. Jocul este programat, sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 15:00.

Total
0
Shares
Related Posts