Refugiații ucraineni, suporteri ai Bucovinei Rădăuți

Scriu cu mari emoții aceste rânduri pentru că am fost în mijlocul evenimentelor din Ucraina. Timp de zece zile, încă de când a izbucnit războiul, am stat atât printre ucraineni cât și printre ruși. Eram la curent și cu ceea ce făceau românii noștri în vama din Siret și în alte puncte de trecere a frontierei din țară motiv pentru care am simțit încă o dată că mai există o speranță. Nu o să mă lungesc cu experiența pe care am trăit-o în prima linie a războiului, însă rolul nostru este de a-i face pe frații noștri ucraineni să uite de situația de acasă. Iar oficialii Bucovinei Rădăuți, împreună cu autoritățile și pompierii ISU, au făcut unul dintre cele mai frumoase gesturi. Refugiații ucraineni au fost prezenți la meciul de Liga a III-a dintre CSM Bucovina Rădăuți și Hușana Huși. Vă redăm rândurile transmise de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Emil Țehaniuc.

“Nu e informare de presă. Nici comunicat. Nu știu să scriu povești de succes, dar acestea sunt faptele pe care le împărtășesc cu dvs…..
Ping, ping, telefonul meu primește o rafală de fotografii. Recunosc imediat locația! E tabăra de la Rădăuți. Interioare aranjate, dar nici țipenie de om! Locul de joacă pustiu, televizorul rulează desene animate dar, nici un copil. Prefectul Moldovan contrariat, mă sună…”Unde e toată lumea? De ce nu mă întâmpină nimeni? Cum este posibil să nu fie nimeni aici?” Într-un târziu, în sala de lupte, doamna de la DSP îl lămurește: toată lumea e ….pe stadion, la meci. :))))
Copiii și adulții fugiți din calea războiului, împreună cu personalul taberei (pompieri, jandarmi) aflată în responsabilitatea colonelului Marius Tăuteanu de la ISU Suceava, au avut parte de un strop de normalitate. Și de multă căldură umană, galeria i-a integrat imediat!”, a transmis Emil Țehaniuc.

Este cunoscut faptul că sportul unește, dar mai mult decât atât trebuie să apreciem bunătatea semenilor noștri și să sperăm că într-o zi se vor putea întoarce în Ucraina.

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts