LPS Suceava începe admiterea pentru clasa a IX-a – secția fotbal

Singurul liceu cu program sportiv din municipiul Suceava dă startul pentru admiterea în clasa a IX-a – secția fotbal. Înscrierile au loc între 2 și 5 iunie 2020. 

Conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava a anunțat că în perioada următoare vor începe înscrierile pentru admiterea în clasa a IX-a – secția de fotbal. Prin urmare, cei care doresc să urmeze un liceu cu profil sportiv se pot înscrie începând de marți, 2 iunie până pe 5 iunie inclusiv la secretariatul liceului sau prin mijloace electronice de comunicare.

Acte necesare pentru înscriere: 

  • cerere tip înscriere (de la secretariatul L.P.S. Suceava)
  • Anexa fișei de înscriere, eliberată de unitatea școlară de proveniență a candidatului
  • Copie xerox a certificatului de naștere a candidatului
  • Copie xerox a cărții de identitate a candidatului
  • Aviz medical, cu specificația ”Apt medical pentru efort fizic / Clinic sănătos”, eliberată cu maxim 10 zile înainte de înscriere
  • Existența unui document, din cele menționate mai jos, care să ateste că elevul practică organizat, de cel puțin un an calendaristic, disciplina sportivă FOTBAL
    1. adeverință de la unitatea de învățământ că a participat, în unul din ultimii doi ani școlari, la o competiție sportivă disciplina FOTBAL
    2. carnet de legitimare sportivă, în disciplina sportivă FOTBAL
    3. adeverință de la clubul sportiv / asociația sportivă că a practicat organizat disciplina sportivă FOTBAL
  • Adeverință de la unitatea de învățământ de proveniență, cu media generală la disciplina educație fizică din clasele V-VIII, calculată ca medie aritmetică, a mediilor anuale la această disciplină, în clasele în care a parcurs disciplina
  • Aplicația informatică nu permite înscrierea pentru probele de aptitudini la mai multe unități de învățământ
  • Un dosar de carton cu șină

Liceul cu Program Sportiv se află pe Bulevardul George Enescu, nr. 26A, localitatea Suceava, județul Suceava. Cei care vor să afle mai multe detalii pot suna la numărul de telefon 0230.524.931 sau pot trimite un mail la adresa [email protected].

Total
0
Shares
Related Posts