Liga a V-a Seria I | Victorii pentru Polul Nord Brodina și Unirea Salcea în primul joc oficial din acest an

Polul Nord Brodina, Viitorul Vadu Moldovei, FC Marginea, Unirea Salcea și Sporting Siminicea încep cu dreptul anul 2024.  

La sfârșitul lui martie a început și partea a doua a sezonului a Ligii a V-a. În seria I, Polul Nord Brodina se distanțează la trei puncte în fruntea clasamentului de contracandidata Releul Mihoveni, echipă învinsă în prima rundă oficială din 2024 de Viitorul Vadu Moldovei, de asemenea de această înfrângere profită și Unirea Salcea care urcă pe locul secund cu o victorie în fața Viitorului Forăști.

Liderul Polul Nord Brodina a câștigat la limită duelul cu Voința Zvoriștea, scor 1-0. Adi Coroamă, unul dintre golgheterii echipei, a punctat din nou și i-a adus cele trei puncte echipei din Brodina.
Într-o altă partidă, Viitorul Vadu Moldovei s-a impus cu scorul de 3-1 în fața echipei de pe locul 2 înaintea acestei runde Releul Mihoveni Șcheia. Pentru trupa din Vadu Moldovei au punctat Adrian Oprea (2 goluri) și Marius Adochiței, în timp ce pentru gruparea oaspete a înscris Andrei Bran.
În partida de la Marginea, echipa din localitate a câștigat fără emoții, scor 3-0, în fața formației Sporting Voința Bunești. Gabriel Rotar (două goluri) și Dănuț Martinescu au adus punctele echipei gazdă.
Unirea Salcea și Viitorul Forăști a fost duelul cu cele mai multe goluri din această rundă în Seria I. Câștig de cauză a avut gruparea lui Mihai Palaghiea care a dispus cu scorul de 4-2 de formația oaspete. Golurile echipei din Salcea au fost înscrise de Samy Hrițcu (2 goluri) și Marius Moscaliuc (2 goluri).
Și în ultimul joc al rundei, Sporting Siminicea a trecut cu scorul de 1-0 de Viitorul Hânțești. Victoria gazdelor a fost adusă de Marius Zbârcea care a înscris unicul gol al partidei.
Clasament Seria I Liga a IV-a:
# Echipa M P
1 AS Polul Nord Brodina 10 24p
2 AS Unirea Salcea 10 22p
3 ACS Releul Mihoveni Șcheia 10 21p
4 AS Voința Zvoriștea 10 19p
5 ACS Viitorul Vadu Moldovei 10 18p
6 ACS Sporting Siminicea 10 17p
7 FC Marginea 10 15p
8 ACS Voința Hântești 10 7p
9 AS Viitorul Forăști 10 4p
10 CS Sporting Voința Bunești 10 0p

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Viitorul Vadu Moldovei 

Total
0
Shares
Related Posts