Jucătorii Forestei Suceava rămân cu salariile neachitate de Paște

Deși are un buget de aproape două ori mai mare decât în sezonul precedent, Foresta Suceava întâmpină probmele serioase din punct de vedere financiar. 

Conducerea clubului nu a reușit să achite nici măcar o restanță salarială din lunile februarie și martie față de proprii jucători și staff. Obișnuiți în ultimii ani cu astfel de probleme, unii jucători spun că din punctul lor de vedere este frustrant ca aceste probleme să se repete an de an mai ales acum când atât Primăria municipiului Suceava cât și Consiliul Județean Suceava au dublat bugetul echipei. O parte din jucători au confirmat că sunt neplătiți de aproximativ 2 luni, în ciuda faptului că săptămâna trecută tehnicianul Petre Grigoraș, printr-o intervenție într-una din emisiunile SportSV.ro, făcea apel la conducerea clubului să nu-și lase jucătorii fără nici un ban de Paște.

“Suntem conștienți că în acest moment sunt mari priorități legate de sănătatea urbei. Nu suntem absurzi, dar cu mici eforturi de ambele părți, s-ar putea achita măcar restanțele din urmă: ce se poate plăti normal pe lunile februarie și martie, iar apoi să se aplice acel șomaj tehnic până ne vom relua activitatea. Chiar dacă a apărut această pandemie, jucătorii aceștia trăiesc din fotbal, au familii de întreținut, mai ales că vine și Paștele”, a declarat Petre Grigoraș.

Surse din cadrul clublui au declarat:

”Vine Paștele și noi nu am luat un leu de două luni. Este urât ceea ce se întâmplă, astăzi am aflat că nu o să primim nimic”, a declarat unul dintre jucătorii Forestei Suceava. 

Problemele financiare par departe de a fi rezolvate, iar acest lucru este greu de înțeles chiar și pentru jucători având în vedere bugetul de care dispune clubul, dar și de faptul că salariile și cheltuielile la Liga a III-a nu sunt precum cele de la Liga a II-a. Până la urmă, ne punem o întrebare simplă:

  • Cine este vinovat sau cine sunt vinovații pentru faptul că banii nu ajung la clubul Foresta Suceava?

 

Articol scris de: Ionuț Ureche

 

Total
0
Shares
Related Posts