De multe ori în viață ne punem speranțele în lucruri cărora le cunoaștem limita și oricât de vizibil ar fi rezultatul, alegem să credem că destinul ni-l facem și nu ne este dat. Asta a fost impresia lăsată de meciul dintre Foresta și Oțelul, 3000 de oameni au ales să se transforme 90 de minute din visători în realiști și să susțină ceea ce iubesc.
Acolo fiind, unul dintre cei 3000, mi-am dat seama că Foresta Suceava este un mecanism limitat. Jucătorii au alergat, s-au dăruit, s-au sacrificat, dar și-au atins maximul. Publicul a înțeles asta și a alimentat cu urale fiecare atingere de balon a galben-verzilor doar, doar s-o întâmpla o minune. Atât s-a putut. Merită Suceava mai mult decât acest clișeu clasic? Cu siguranță.
Sigur, în fotbal se pot întâmpla multe, Oțelul Galați nu s-a ridicat la un nivel foarte mare însă a dat senzația că e stăpână pe joc, având mereu câte o soluție atât la driblingurile lui Chika cât și la numeroasele faze fixe de care Foresta Suceava nu a fost capabilă să profite. Rolurile se pot inversa la retur, însă chiar și așa trebuie să ne privim lungul nasului și să vedem unde suntem cu adevărat.
Nu la nivel de suporteri și de galerie, acolo știm exact care ne e nivelul. Ce păcat că nu se punctează și asta. Dacă s-ar fi promovat pe criteriul ăsta, am fi avut fotbal de primă ligă pe Areni. Poate am fi avut și un stadion nou și poate nu ne-ar mai fi durut cum ne doare de câțiva ani încoace.
Publicul Sucevean înseamnă mai mult decât „poate la anul“ !
Articol scris de: Marian Silviu
Sursa foto: ACS Foresta Suceava
