Interviu cu Sorin Ciobanu, un gladiator care a rămas în inimile suporterilor suceveni

Povestește-ne despre contactul tău cu fotbalul? Cum a început totul?

Acum mulți ani… Îmi aduc și acum aminte cum tata m-a luat de mână și am mers la stadionul Ilie Oana pentru a ne interesa de înscrierea mea la o grupă de juniori a Petrolului, iar în după-amiaza aceea am efectuat și primul meu antrenament organizat sub comanda domnului profesor Cristian Popa, care din păcate nu mai este printre noi, la fel ca și tatăl meu! Dumnezeu să-i odihnească în pace! [su_spacer size=”30″]

Cum te-ai simțit atunci când ai jucat pentru Rapid CFR Suceava?

M-am simțit extraordinar de bine… M-am simțit liber, invincibil și puternic că pot face lucruri care ne pot aminti peste ani că nu am trăit degeaba! Tocmai de aceea Suceava pentru mine înseamnă acasă! [su_spacer size=”30″]

Cu ce jucători mai ții legătura din cei care ți-au fost colegi la Suceava? 

Până să ajung în Austria, am ținut legătura cu majoritatea, dar având meciuri și activități diferite, a fost cam greu de discutat zilnic! Încă mai țin legătura cu câțiva din vechea gardă și pe această cale țin să îi salut pe toți de acolo, dar în special pe Nea Vlăduț (domnul Bosânceanu) care este ca tatăl meu! Și vreau să știe că nu am uitat de ei! [su_spacer size=”30″]

Ai vreun regret că nu ai reușit să evoluezi pentru Petrolul Ploiești în Liga 1?

Regret mult, mult de tot că tatăl meu, nu a apucat să mă vadă jucând la Petrolul în Liga 1… Ăsta era visul nostru comun! În ceea ce mă privește doar pe mine, eu știu că la Ploiești lucrurile au intrat pe un drum corect și sperăm ca Petrolul să fie acolo unde îi este locul! Îmi doresc din inimă ca toate echipele pe unde am trecut și pe care le iubesc să fie într-o bună zi la loc de cinste, în Liga 1! [su_spacer size=”30″]

Cum vezi situația fotbalistică în România?

Dezastruoasă! Este un haos controlat ca și situația actuală a României! [su_spacer size=”30″]

Cum te simți în Austria?

Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici și simt pe propria piele diferențele dintre cele două sisteme! Mă simt foarte bine, pot spune că și aici e casa mea! [su_spacer size=”30″]

Care sunt diferențele dintre România și Austria din punct de vedere fotbalistic? 

Este un subiect mai amplu, dar mă rezum la a spune doar că sunt diferențe foarte mari! Austria este cu mult peste noi din toate punctele de vedere! [su_spacer size=”30″]

Ce planuri de viitor ai?

Nu-mi fac planuri pentru că nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine și nu-mi place să fiu dat peste cap! [su_spacer size=”30″]

Ai fost foarte iubit de către spectatorii suceveni în scurta perioadă petrecută în Bucovina, ce mesaj le transmiți? 

Le doresc numai bine și vreau să le spun că și după un an și câteva luni îi găsesc tot acolo în inima mea unde vor sta toată viața! Vă mulțumesc pentru toate clipele trăite alături de voi! [su_spacer]

Sursa foto: http://www.gazetasv.ro

Total
0
Shares
Related Posts