Sponsori Sponsori

În marș spre Liga a II-a

Sunt același suporter de rând, liniștit, mă bucur când e de bucurat, alerg când e de alergat și țopăi când e de țopăit. A trecut ceva timp de când n-am mai auzit sunetul surd al butoanelor din tastatură, m-am bucurat la trasferurile bune făcute de Foresta Suceava în această pauză, dar colegi de-ai mei mi-au luat-o înainte și au publicat articole despre noile achiziții, recunosc totuși că nici n-am simțit, nici n-am vrut să mă bucur în exces! Suceava s-a întărit bine pentru promovare, însă a rămas o întrebare pe buzele tuturor suporterilor: „U21, cu cine?”. Din punctul meu de vedere, campionatul acesta de Liga a III-a va fi decis de cine are cei mai buni juniori U21 cu care să înceapă fiecare meci. Începând din acest sezon orice formație din al treilea eșalon fotbalistic trebuie să înceapă o partidă oficială cu doi jucători U21 și un jucător U20, lucru care nu va fi deloc ușor pentru nici una din formațiile angrenate la lupta pentru promovare.

Bun, să revenim la oile noastre, la suporteri, la echipa noastră, la stadionul nostru. Așa cum spuneam, acest campionat îl va decide echipa care va avea cei mai buni tineri jucători. Foresta s-a întărit bine, cu Cerlincă, Stănescu, Druga, Marin și Ichim, jucători cu mare experiență, dar și jucători care nu mai sunt la prima tinerețe în fotbal. Juniorii? Ei bine, acum vine bomba! Nu o să intru direct în subiect, vă mai țin puțin în loc și vreau să vă spun o simplă povestioară, despre o echipă cu care ar trebui să fiți familiarizați: Sporting Juniorul Vaslui! Eh, ceva? Echipa de junori care a învins în amicale multe echipe de seniori ( inclusiv Foresta Suceava), care dă constat jucători la naționala de tineret U18, U17, și care se luptă de la egal la egal în Liga Elitelor cu echipa lui Gheorghe Hagi. Echipa care a terminat peste FCSB în acest campionat și care a dat doi jucători în această vară pentru Petrolul Ploiești. O să spuneți că Petrolul joacă în Liga secundă, corect, nu este o echipă de top în România, dar echipa de acolo promite să promoveze în acest an, ori deja, să ai 2 jucatori opriți de Petrolul Ploiești, jucători U19, este o performață. Bun, puțin despre echipa din Vaslui, revenim la echipa noastră. Sunteți pregătiți?

Foresta Suceava aduce 5 jucători de la Juniorul Vaslui pentru a ataca promovarea! Cum vi se pare? Puțin? Mult? Vă mai spun ceva, din acești cinci jucători, 4 dintre ei au jucat și joacă pentru naționala României U18 și U19. Cât timp a trecut de când Suceava a dat un jucător la o națională, chiar și de tineret? Câți dintre noi au prins momentele alea? Bun, se pare că Foresta a făcut cei mai importanți pași spre promovare. Intrăm mai în detalii? Bine, haideți să vedem despre ce jucători este vorba!

  1. Aurel Constatin June, poate cel mai spectaculos transfer, un mijlocaș de banda stângă, a debutat în naționala de tineret a României în 2017, are 17 ani, una din marele speranțe ale viitoarei generații de jucători. Vine la Foresta Suceava!
  2. Ailenei Ionuț, portar, remarcat și de cei de la GSP.RO, omul campionatului atunci când Sporting Vaslui le-a suflat titlul de junori D, celor de la Viitorul Constanța. Cu prezențe în naționala de tineret, unul din cei mai promițători portari din generația lui. Vine la Foresta Suceava!
  3. Hagiu Vasile, mijlocaș, cu selecții în naționala de tineret U18 a României, un jucător polivalent și de creație. Vine la Foresta Suceava!
  4. Chiorean Marcel, fundaș stânga, 17 ani, a debutat în naționala României de tineret în 2017. Vine la Suceava!

Lor li se adaugă și jucătorul Mihai Andrei Marian, care nu a luat încă contact cu echipa națională de juniori a României.

Bun, 4 jucători de națională la Foresta, plus jucători cu experiență în Liga I și Liga a II-a, plus un antrenor care are la activ o promovare în Liga a II-a și a reușit să salveze Botoșani II de la retrogradare sezonul trecut, ce ziceți? Urmează #Promovare?

A, da, ca să închei, că domnul Colban care e mega profi și declară că nu citește oricum foarte mult din presa locală, că nu știe tot ce „s-a bârfit”, dar, ca să închei, dragi colegi de tribună, colegi de suferință când ne-au înghețat și dinții în gură, prieteni de victorii și amici de înfrângeri, cum am făcut de am ajuns atât de răi? De când judecam un om înainte să-l vedem la treabă?… Am zis că n-am mai scris de mult, ar fi trebuit să o fac când ați sărit ca hunii pe numirea de antrenor a celui care ne-a fost jucător cândva! Fără să-l vedeți un meci, un antrenament nimic…mi-am notat numele celor care au scris că vom retrograda, că ne paște falimentul, etc. Mă aștept în primul rând să vă văd în tribună, apoi să nu vă aud că vă plângeți că e 5 lei biletul! Faceți ceva pentru echipa asta? În al doilea rând, să citesc pe undeva că veți lăuda echipa, că o veți felicita, după orice victorie sau rezultat bun. Voi nu sunteți suporteri, voi sunteți cunoscători, devoratori de orice e bun sau rău ( după opinia dumneavoastră personală)! Vă mănânc!

Bun, ca să terminăm totuși într-o notă optimistă: în fond, al nostru e mai cunoscut ca al celor de la FCSB! Închid paranteza, destul de  entuziasmat și fericit! O să vedem fotbal la Suceava, avem prima șansă la promovare, avem juniori care merg la echipa națională, seniori foarte buni și un antrenor care trebuie să confirme! Nu pentru cei care l-au blamat, pentru un public care îl va aplauda la fiecare meci. Căci ăștia suntem, știm să iubim, pătimaș și răi, cu Suceava înainte, pentru totdeauna!

PS: Sfat, înainte să scrieți „retrogradare”, căutați informații pe Google, despre juniorii de mai sus, despre Juniorul Vaslui, etc. Să fim răi, nu cu ai noștri, cu toți ceilalți! #PROMOVARE

 

         Articol scris de: Lucian Acxanei

Sursa foto: Costi Solovăstru

Total
0
Shares
Related Posts