Există o categorie de oameni pentru care stadionul e a doua lor casă, o categorie de oameni pentru care un gol în minutul 90 al favoriților face mai mult decât ziua de salariu, iar o deplasare de sute de kilometri pentru a susține echipa pare doar un drum până în cartierul vecin. Cu siguranță acești oameni nu sunt puțini și e cert că nu există zi în care să nu auzi de un jucător care refuză un transfer pentru că nu a primit salariul dorit, de un impresar nemulțumit de propriul lui comision sau de un antrenor care nu vrea să își dea demisia pentru că așteaptă să fie dat el afara.
De ce? Pentru a mai câștigă și el niște bani că doar și-a făcut o clauză de reziliere beton. Dar oare lucrurile astea au fost mereu în fotbal? Răspunsul vine rapid și e un categoric NU! Înființat în Anglia acum aproximativ un secol și jumătate, fotbalul și-a dorit din punctul ăsta de vedere a fi cu totul și cu totul altceva. Profitând de lumea boemă de atunci, sportul rege și-a câștigat tot mai mulți adepți fie ca practicanți fie ca privitori tocmai pentru faptul că esențial era doar ce se petrecea în dreptunghiul verde și nu în afara lui. Se spune că fotbalul modern a apărut după celebrul “Mexic ’70”. De la acel campionat mondial încoace nu se mai joacă cu 4 sau chiar 5 atacanți, iar tactica de joc a devenit din ce în ce mai riguroasă. Odată cu acea perioadă, încet-încet, pe lângă aceste detaliile tehnice, fotbalul a început să rezoneze tot mai des cu latura financiară. De aici practic putem începe să facem o paralelă între fotbal de plăcere și fotbal pentru faimă și bani. Dacă la început impactul financiar asupra fotbalului nu avea aproape deloc efecte negative, odată cu apropierea zilelor noastre acestea s-au accentuat.
Dând la o parte fotbalul jucat înainte de 1970 diferența dintre acești 50 de ani e una colosală. Practic am trecut în 5 decenii de la banii primiți pe stradă de regretatul Nicolae Dobrin de la cei pentru care el era un idol la sutele de mii de euro PE ZI pe care îi câștigă astăzi starurile fotbalului mondial. Oare asta să fi fost diferența reală dintre al nostru Dobrin “prințul din trivale” și Messi sau Ronaldo?! Îmi e tare greu să cred asta.
La începutul articolului spuneam că acest lucru nu e de bun augur pentru fotbal, că această schimbare de la plăcere la bani face mai mult rău decât bine fenomenului. Ca să ne dăm seama cât de mult a stricat banul fotbalul e de ajuns să facem o paralelă între numărul de spectatori de la meciurile de acum câțiva zeci de ani și cele de acum. Oare credeți că infinitele certuri din fotbal cauzate de partea financiară nu au condus la acest lucru? Oare lumea care venea pe stadion nu s-a săturat să audă doar sume de transfer și scandaluri și mult mai puține realizări din teren? Poate o să spuneți că inevitabil fotbalul a devenit o afacere, că acest lucru nu putea fi evitat. E posibil să fie așa, dar nu asta e esența.
În definitiv pe microbist nu îl interesează de ce nu e spectacol și sacrificiu, el venea la stadion să vadă aceste detalii care observă că s-au pierdut. Parcă în zilele noastre nici fotbalistul în sine nu mai are nimic în comun cu cel din trecut, iar aici nu mă refer la calitățile sportive, ci la comportamentul din afara terenului. Fotbalistul de azi e tot mai sobru, rece, preocupat mai mult de conturile din bancă decât de linia de clasament a echipei pentru care evoluează.
Din nefericire rândurile de mai sus sunt o realitate tristă a lumii fotbalistice în care trăim. Profitând de sume de bani imense ce se învârt în jurul lor cei implicați în fenomen uită adesea că fotbalul a fost creat pentru suporteri și fac parcă tot ce le sta în putință pentru a distruge picătură cu picătură ceva ce pentru mulți a fost, este și poate va fi religie. Așadar putem spune că în 150 de ani fotbalul a evoluat de la rezultate schimbate pe tabelă cu mâinile la rezultate schimbate de puterea banului.
Articol scris de: Dragoș Negură
