Sporting Siminicea și Minerul Iacobeni conduc ostilitățile în cele două serii ale Ligii a V-a

În etapa a VI-a a Ligii a V-a s-au înregistrat o serie de rezultate surprinzătoare. În seria I doar Sporting Siminicea a câștigat dintre cele trei clasate, iar în Seria a II-a, Minerul Iacobeni a câștigat la masa verde din cauza neprezentării oaspeților.  

În Seria I, Voința Hânțești a câștigat duelul cu Vadu Moldovei cu scorul de 2-1. Marius Moscaliuc a fost decisiv pentru gazde reușind o dublă. Daniel Zamă a reușit golul oaspeților. Releul Mihoveni a câștigat cu scorul de 3-0 duelul cu Unirea Salcea.

Unul dintre cele mai echilibrate jocuri s-a disputat la Salcea, unde Juniorul a obținut toate cele trei puncte din jocul cu Viitorul Forăști. Pentru formația din Salcea au înscris Marius Rață, Cătălin Tacu și Samuel Hrițcu. Pentru oaspeți au înscris Daniel Pîslariu și Octavian Spatariu.

Sporting Siminicea se menține pe fotoliul de lider după victoria cu 4-1 în fața Voinței Zvoriștea. Ionuț Antoniac cu un hat-trick și Ionuț Clim cu o reușită au adus cele trei puncte grupării din Siminicea. Sporting Voința Bunești și Viitorul Negostina au încheiat 2-2 și și-au împărțit astfel punctele în această rundă.

Clasamentul Seriei I a Ligii a V-a:

# Echipa M P
1 ACS Sporting Siminicea 6 14p
2 AS Juniorul Salcea 6 12p
3 ACS Viitorul Vadu Moldovei 6 11p
4 AS Unirea Salcea 6 11p
5 AS Viitorul Negostina 6 10p
6 ACS Releul Mihoveni Scheia 6 8p
7 ACS Vointa Hantesti 6 6p
8 CS Sporting Vointa Bunesti 6 5p
9 AS Vointa Zvoristea 6 4p
10 AS Viitorul Forasti 6 3p

În seria a II-a a Ligii a V-a, Larix Dornișoara și Bradu Vama au oferit unul dintre cele mai spectaculoase egaluri din Liga a V-a într-un joc disputat în nocturnă și în fața a peste 150 de spectatori dintre care aproximativ 40 de britanici, norvegieni, polonezi și indieni. Duelul s-a încheiat cu scorul de 3-3, iar cursivitatea jocului, dar și ocaziile au făcut ca meciul să fie unul cu mult peste nivelul Ligii a V-a.

Minerul Iacobeni a câștigat la masa verde duelul cu Viitorul Horodnic de Sus după ce oaspeții nu s-au prezentat la joc. Vânătorul Dorna Candrenilor a reușit o victorie spectaculoasă în fața liderului dinaintea acestei etape, AS Marginea. Gazdele s-au impus grație reușitelor lui Ioan Pilug (2 goluri), Alex Sandyx, Cosmin Sava și Claudiu Pavel.
Un alt joc spectaculos a fost cel între Polul Nord Brodina și Avântul Frasin încheiat cu scorul de 2-2. Pentru gazde au înscris Corneliu Zaharie și Petru Patraucean în timp ce pentru echipa antrenată de Iulian Palahniuc, Orest Gemanari a reușit o dublă. Jocul dintre AS Forestierul Frumosu și ACS Viitorul Stroiești se va disputa joi, 27 octombrie, ora 14:00
Clasamentul Seriei a II-a a Ligii a V-a:
# Echipa M P
1 AS Minerul Iacobeni 6 13p
2 AS Avantul Frasin 6 11p
3 AS Marginea 6 10p
4 AS Larix Dornisoara 6 10p
5 AS Polul Nord Brodina 6 8p
6 AS Vanatorul Dorna Candrenilor 6 8p
7 AS Viitorul Horodnic De Sus 6 7p
8 AS Forestierul Frumosu 5 6p
9 AS Bradul Vama 6 5p
10 ACS Viitorul Stroiesti 5 3p

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts