Foresta trece mai departe în cupă

Miercuri 31 august 2022 pe stadionul Constantin Jamaischi din Fălticeni a avut loc probabil cel mai interesat duel din zona Moldovei contând pentru turul al doilea al Cupei României .

Pe o vreme excelentă pentru fotbal cum ar fi spus cronicarii sportivi ai deceniilor trecute echipa gazdă Șomuz a întâlnit Foresta Suceava în fata unui public destul de numeros. Primele 45 de minute nu au adus nimic notabil doar câteva acțiuni de ambele părți dar fără a putea fi considerate ocazii notabile.

Actul secund a debutat cum nu se putea mai bine pentru echipa fălticeneană care doar la 5 minute de la revenirea de la cabine reușește să deschidă scorul prin Savin care îl vede ieșit pe Toma Niga și trage din prima peste portarul sucevean. Din acel moment s-a jucat efectiv la o singură poartă, Foresta căutând cu disperare golul egalizator.

Anunțată de uriașa ocazie a lui Chika, egalarea vine în minutul 77. Samson centrează cu stângul, mingea ajunge la marginea careului mic de unde Odoh Chika pune latul elegant și o trimite în plasă.

1 la 1 la Fălticeni și la acel scor am fi avut parte de prelungiri, doar că același cuplu Samson-Chika avea să aducă fiesta în tabăra suceveană.
Mijlocașul Forestei recuperează o minge la 35-40 de metri de poarta adversă , avansează până aproape de marginea careului de unde îi pasează perfect aceleași Odoh Chika care cu sânge rece îl execută pe Ionuț Puianu.
Minutele de final nu mai aduc nimic notabil iar Foresta trece mai departe în turul 3 după o victorie absolut meritată.

Echipa pregătită de Dorin Goian a fost echipa mai bună arătând o potență fizică foarte bună și câștigând majoritatea duelurilor 1 contra 1.

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: facebook.com/somuzfalticeni

Total
0
Shares
Related Posts