Foresta Suceava țintește un nou succes în fața grupării Dante Botoșani

Foresta Suceava – Dante Botoșani sau invers în funcție de echipa care e gazdă începe să devină un adevărat clasic al fotbalului moldav.

Miercuri, 14 septembrie, cele două formații se vor întâlni pe Areni pentru a opta oară în decursul ultimelor 12 luni. Dacă sâmbătă s-au întâlnit la Bucecea în a III-a etapă din sezonul regulat, duelul de pe Areni va conta pentru turul al treilea al Cupei României. Fără doar și poate în cele două tabere stările de spirit sunt diametral opuse. ”Galben-verzii” au victorii din tot atâtea jocuri oficiale în timp ce vecinii de la Dante nu au cunoscut încă dulcele gust al victoriei, singurul succes reputat în acest sezon fiind la masa verde, 3-0 la Darabani tot în Cupă.

La prima vedere, jocul pare a avea o miză cel puțin interesantă dacă nu chiar atractivă. Formația care își va reputa victoria va evolua în play-off-ul noului format al Cupei României, acolo unde va întâlni cel mai probabil un adversar superior. Așadar, formația lui Dorin Goian este favorită pe hârtie. Cu toate acestea, echipa suceveană are avantajul terenului propriu, are un început de sezon foarte bun și probabil jucători mai valoroși.

Miercuri, 14 septembrie, se anunță vreme bună, ideală pentru fotbal ca să folosim un clișeu. Nici un motiv să rămâneți în case. Haideți pe Areni să susținem Foresta și să o împingem spre a V-a victorie consecutivă. Putem și noi, pot și ei. Ne vedem la stadion!

 

 

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: Fotograful sportiv

Total
0
Shares
Related Posts