Foresta Suceava se întărește în vederea partidei de sâmbătă cu Metaloglobus

Conducerea clubului sucevean a reușit ieri legitimarea jucătorilor Daniel Pappoe și Dali-Amar Belkacem. 

Săptămâna aceasta vine cu noutăți din partea conducerii care speră ca până la meciul de sâmbătă cu Metaloglobus, pe lângă experimentații Alessandro Masella, Vlad Stănescu, Andrei Cerlincă și Issaga Diallo să se mai regăsească și alte patru nume noi. Până în momentul de față, aceștia au reușit să-i legitimenteze pe:

  • ghanezul Daniel Pappoe, un fundaș central în vârstă de 23 ani ce a fost căpitanul echipei de juniori a lui Chelsea
  • tânărul francez de 19 ani, Dali-Amar Belkacem sosit de la FC Martigues ce e mijlocaș de bandă dar ar putea juca și în spatele vârfului.

În planurile noilor investitori de săptămâna aceasta era și stingerea acelei datorii de 70.000 euro către FISC. Iar sâmbătă, suporterii care vor veni la stadion pentru meciul cu Metaloglobus București vor vedea și noile echipamente ale Forestei.

Ieri, Foresta a susținut un meci de pregătire în fața echipei LPS Suceava, în care a folosit o echipă formată în mare parte din juniori, dar puținii spectatori i-au putut vedea la lucru și pe cei doi noi veniți. Echipa antrenată de Florin Cristescu s-a impus cu scorul de 5-1. Galben-verzii i-au mai folosit în această partidă pe:

  • mijlocaşul armean Edgar Movsesyan (18 ani)
  • doi sportivi cu cetăţenie franceză: Wilhem Renquin (21 de ani) – fundaş dreapta, respectiv Seven Cem (19 ani) – fundaş central.

Principala problemă cu care se confruntă echipa de pe Areni este lipsa unui portar cu experiență, însă conducerea face eforturi pentru a aduce la echipă cel puțin un portar pentru care să se bazeze în primul 11.

Sursa foto: Lucian Ionel

Total
0
Shares
Related Posts