Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți, un nou episod din derby de Suceava

Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți se întâlnesc într-un nou derby județean sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 15:00, pe stadionul Areni. 

Un derby Steaua – Dinamo, dar mai mic așa poate fi numit meciul dintre Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți fiind de ani buni un derby al județului. Cele două formații sucevene se întâlnesc pentru a 13-a oară într-un meci oficial din istoria recentă a cluburilor. Statisticile arată că Foresta Suceava a bifat șase victorii în confruntările directe, în timp ce gruparea rădăuțeană are un palmares de patru victorii, iar două meciuri s-au terminat la egalitate.

În ciuda înfrângerii din runda precedentă, trupa lui Dorin Goian se află într-o perioadă bună fiind neînvinsă în acest sezon de Liga a III-a pe stadionul Areni, iar echipa pregătită de Ionuț Plămadă nu a reușit nici o victorie în deplasare în acest sezon competițional. De altfel, statisticile spun că ”galben-verzii” au reușit să înscrie un număr de 24 de goluri în confruntările direct, iar rădăuțenii doar 14.

După opt etape, Foresta Suceava ocupă primul loc în Seria I a Ligii a III-a cu 19 puncte, în timp ce Bucovina Rădăuți se află pe locul al treilea cu 13 puncte.

Meciul dintre Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți va fi transmis LIVE VIDEO pe canalul de YouTube ȘtiriSuceava.net.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Foresta Suceava

Total
0
Shares
Related Posts