16-zecimile Cupei României | Foresta Suceava – Gaz Metan Mediaș

Cred că ne-am fi dorit cu toții să avem parte de un meci cu o echipă de top din fotbalul românesc, însă sorții ne vor aduce pe Areni o formație care în trecut a mai evoluat în Cupa României în compania echipelor bucovinene. Așadar, la Casa Fotbalului, în urma tragerilor la sorți pentru 16-zecimile Cupei României, Foresta Suceava a «picat» cu Gaz Metan Mediaș. Deși pornesc cu a doua șansă, ”galben-verzii” traversează o perioadă foarte bună, iar statisticile par a fi de partea sucevenilor. În urmă cu 5 ani, pe atunci, Rapid CFR Suceava o elimina pe Gaz Metan Mediaș în prelungirile meciului printr-un gol înscris de Mircea Negru. Tribunele stadionului Areni erau și atunci pline, spectatorii prezenți la joc făcând o atmosferă de Liga I. Mai mult ca sigur lucrurile nu vor fi diferite nici la meciul de acum. Pentru că formația Gaz Metan Mediaș nu prezintă un interes major pentru televiziunile naționale care transmit aceste jocuri, meciul se va disputa în proporție de 99% pe stadionul Areni.

Meciurile din 16-zecimile Cupei României

Rapid – Poli Iasi
Concordia Chiajna – FC Voluntari
Turris Turnu Magurele – Academica Clinceni
Flacara Horezu – Astra
Ripensia Timisoara – Sepsi Sf. Gheorghe
FC Botosani – CFR Cluj
Foresta Suceava – Gaz Metan Medias
UTA Arad – Dinamo
CS Faurei – CS Mioveni
Sanatatea Cluj – FC Viitorul
U Craiova 1948 – “U” Cluj
Metalul Buzau – Csikszereda
CSM Resita – Universitatea Craiova
Metaloglobus – FCSB
Chindia – Hermannstadt
Industria Galda – Petrolul

Șanse mari pentru ”galben-verzi” să treacă mai departe

Deși suporterii așteptau ca pe Areni să vină o echipă de top din Liga I, clubul sucevean va avea de câștigat din punct de vedere financiar dacă vor trece mai departe în optimile Cupei. Jocurile din cadrul acestei manșe se va disputa într-un singur tur conform regulamentului FRF. Dacă scorul va fi egal, meciul va intra în prelungiri și vor fi două reprize a câte 15 minute fiecare. În caz de egalitate și după cele două reprize de prelungiri, meciul va fi decis la loviturile de departajare.

Jocurile din cadrul șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2019/2020, vor avea loc în perioada 24-26 septembrie cu începere de la de la ora 16:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit și comunicat ulterior pe site-ul FRF.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Costi Solovăstru

Total
0
Shares
Related Posts