Foresta Suceava – ASU Politehnica Timișoara 2-2

Ieri, după treizeci de ani, stadionul Areni a primit vizita Timișoarei și tot ieri a fost pusă în funcțiune noua tabelă.

Chiar dacă prima repriză a meciului dintre Foresta Suceava și ASU Politehnica Timișoara nu a fost una atât de strălucită și bogată în ocazii, spectatorii suceveni prezenți la meci au avut ce vedea din partea a 2-a a meciului. Timișorenii au început în forță cea de-a 2-a repriză, într-un interval numai de 5 minute, aceștia au lovit de trei ori bara, ocazii ce aveau să le aducă într-un final și golul spectaculos marcat de Bîrău în minutul 54.

Sucevenii au răspuns și ei cu o bară, însă nu a durat mult timp până au reușit să marcheze. Golurile noului intrat Vlad Stănescu în minutul 65 și a lui Lucian Dumitriu, care în minutul 77 a dus scorul la 2-1 în favoarea forestierilor. Oboseala a început să-și facă simțită prezența în tabara suceveană, iar în minutul 85, Bădăuță a reușit să restabilească egalitatea.

Rezultatul a fost nemulțumitor pentru ambele echipe, fiecare având șansa ei de a câștiga meciul. Iar cei aproximativ 1500 de spectatori prezenți la acest meci au plecat acasă nemulțumiți pentru că favoriții lor nu au reușit să câștige. Per ansamblu meciul a fost unul spectaculos cu goluri și bare multe.

 

Mai jos aveți o mică galerie foto de la acest meci: 

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1432753776775533.1073741836.938364192881163&type=1&l=32688697ad

Total
0
Shares
Related Posts