“Football in Heaven” revine în Bucovina

A cincea ediție a proiectului ”Football in Heaven” se va desfășura între 20 și 24 octombrie în județele Suceava și Bistrița-Năsăud.

Unul dintre cele mai frumoase proiecte de promovare turistică și sportivă revine după o pauză de doi ani. Proiectul ”Football in Heaven” are loc în perioada 20-24 octombrie în județele Suceava și Bistrița-Năsăud, iar peste 40 de participanți din afara României vor lua parte la jocuri de Liga a IV-a și Liga a V-a din cele două județe.

«”Football in Heaven” revine în Bucovina cu 40 de participanți din afara României. Ca de fiecare dată, proiectul își propune să scoată în lumină locurile extraordinare pe care le găsim în această parte a țării și să îi omagieze pe oamenii din fotbalul de bază. Fotbaliștii, antrenorii și conducătorii de cluburi țin fotbalul în viață în comunitățile lor prin implicare și sacrificii, în ciuda faptului că recompensele sunt minime sau chiar inexistente. Pasiunea pentru fotbal unește, iar sentimentul de prietenie pe care am putut să-l simțim cu toții în aventurile precedente ne-a motivat să reluăm proiectul după criza provocată de pandemie. Îi mulțumesc lui Ciprian Anton și președintelui AJF Bistrița-Năsăud, Dan Jiga, pentru că fac posibilă această ediție în județele lor.», a declarat Emanuel Roșu, organizatorul proiectului ”Football in Heaven”.

Fani ai sportului rege din toată lumea

Pasiunea pentru sportul rege aduce la această ediție a proiectului ”Football in Heaven” și trei suporteri indieni care vor străbate aproximativ 12.000 de km pentru a face cunoștință cu fotbalul din Suceava și Bistrița Năsăud.

”Cei 40 de fani care ne vor însoți la drum în cele 4 zile cu meciuri vin din Anglia, Scoția, Polonia, Norvegia, dar și din India! Cei 3 suporteri indieni vor călători peste 12 000 de kilometri dus-întors, vor schimba multe avioane și vor cheltui destul de mult pentru a veni la “Football in Heaven”, așa că sperăm să le recompensăm eforturile cu multe povești de dus acasă.”, a mai precizat Emanuel Roșu.

Programul proiectului ”Football in Heaven” – Ediția a V-a

  • Joi, 20 octombrie

– ora 16:00 – Avântul Frasin – Academica Gălănești ( județul Suceava, Cupa României – turul al II-lea)

  • Vineri, 21 octombrie

– ora 14:00 – Minerul Iacobeni – Unirea Horodnic (județul Suceava, Liga a V-a)

– ora 19:00 – Larix Dornișoara – Bradul Vama (județul Suceava, Liga a V-a)

  • Sâmbătă, 22 octombrie

– ora 11:00 – ACS Heniu Leșu – Eciro Forest Telciu (județul Bistrița-Năsăud, Liga a IV-a)

– ora 16:00 – Someșul Feldru – Hebe Sângiorz Băi (județul Bistrița-Năsăud, Liga a IV-a)

  • Duminică, 23 octombrie

– ora 11:00 – Amatorii Rarău Câmpulung Moldovenesc – Foresta 2 Suceava (județul Suceava, Liga a IV-a)

– ora 15:30 – Polul Nord Brodina – Avântul Frasin (județul Suceava, Liga a V-a)

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Arhivă 

 

Total
0
Shares
Related Posts