Fălticeniul obține trei puncte din duelul cu FC Botoșani II

În criză de puncte, Șomuz Fălticeni reușește să obțină puncte din meciurile cu echipele ”mici”. 

Pe stadionul Tineretului din Fălticeni, pasionații fotbalului au avut parte de un joc între două echipe de valoare apropiată. Câștig de cauză în acest ”derby” au avut fălticenenii care i-au trimis acasă pe botoșăneni cu ”traista” goală de puncte, dar cu două goluri. Fălticenenii puteau deschide scorul în minutul 11, însă Eduard Julei a irosit o lvoitură de la 11 metri. Tot același Julei s-a revanșat în minutul 28 deschizând scorul pe micuța arenă din Fălticeni. 1-0 fiind și scorul pauzei, un avantaj minim care îi dădea puține emoții suporterilor din tribunele stadionului. În minutul 77, Christ Afalna duce scorul la 2-0, iar Fălticeniul părea că se îndreaptă spre o victorie în duelul cu vecinii de la Botoșani. Pe finalul jocului, formația botoșăneană a redus din diferență, însă golul înscris de Marian Habet a contat doar pentru statistică.

Rezultatele rundei a IX-a a Ligii a III-a Seria I: 

vineri, 18 octombrie, ora 15:00
CSM Bacău – Ozana Târgu Neamţ     1-3
Armanu (46) / Alexandru Iulian Zaharia (5), Radu Miron (52), Eusebiu Mercaş (90+1)

sâmbătă, 19 octombrie, ora 15:00
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – Aerostar Bacău     0-2
Ionuţ Chirilă (25), Cătălin Vraciu (50)
Foresta Suceava – CSM Paşcani     10-0
Robert Martin (14, 53, 56), Paul Mateciuc (38), Andrei Cerlincă (43, 76, 89), Vasile Hagiu (55), Alexandru Marin (65, 70)
Huşana Huşi – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ     0-4
Vlăduţ Andreş (10), Arsene Luboya (12), Vasile Petra (59), Raul Iliescu (80)
Şomuz Fălticeni – FC Botoşani 2   2-1
Eduard Julei (28), Christ Afalna (77) / Marian Habet (88)
Bucovina Rădăuţi – CSM Focşani     4-1
Ionuţ Plămadă (7), Ionel Stoian (35, 56), Iosif Netbai (67) / Sergiu Jurj (33)
Sporting Lieşti – Ştiinţa Miroslava     1-3
Ştefan Adamache (33) / Eduard Sandu (20 – penalty), Andrei Florean (48), Vlăduţ Mocanu (65)
KSE Târgu Secuiesc – SC Oţelul Galaţi     3-4
Emilian Popa (17, 42 – penalty), Zsolt Tanko (19) / Marius Matei (12, 65, 78), Cosmin Stoian (32)

Pentru Șomuz Fălticeni urmează o deplasare incomodă pe terenul nou-promovatei, Ozana Târgu Neamț.

Puteți vedea un album foto realizat de Codrin Anton de la jocul dintre Șomuz Fălticeni și FC Botoșani II accesând următorul link:

https://www.facebook.com/pg/FotoSportRO/photos/?tab=album&album_id=533930927433137

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Alexandru Săvescu

Total
0
Shares
Related Posts