Drumul Fălticeniului s-a oprit în 16-zecimile Cupei României

Jucătorii formației Șomuz Fălticeni s-au autodepășit în prima repriză, iar suporterii visau deja la Optimile Cupei României.

Fălticenenii își pot nota în calendar data de 21 septembrie 2021 ca fiind primul joc al echipei locale în compania unei formații de Liga 1 după o pauză de mai bine de două decenii. Elevii lui lui Iulian Ionesi au fost la înălțime în jocul cu echipa pregătită de Liviu Ciobotariu, iar suporterii s-au manifestat exemplar, lucru apreciat chiar de oaspeți.

Jocul a început într-un forcing al gazdelor care prin câteva prezențe destul de periculoase în careul formației ilfovene a reușit să-i ridice pe spectatori în picioare. Alex Sahru a reușit să spargă gheața în minutul 38, iar cele câteva sute bune de suporteri ai Fălticeniului visau deja la optimile Cupei. Bucuria nu a ținut mult, iar 5 minute mai târziu, oaspeții au egalat prin Alexandru Ilie.

La pauză, Liviu Ciobotariu, nemulțumit de prestația mai multor jucători se decide să facă trei schimbări importante, iar după 20 de minute de la reluarea reprizei secunde, Voluntariul preia conducerea după golul lui Ricardinho. În ciuda dorinței jucătorilor lui Ionesi, motoarele par să se fi răcit după minutul 75, iar oaspeții au profitat de oboseala sucevenilor și au mai marcat de două ori în minutele 77 și 87 prin Daniel Paraschiv, respectiv Marius Briceag.

Scor final, 4-1, iar Fălticeniul părăsește Cupa României cu capul sus și cu prestația unui joc destul de bun în compania unei echipe de prim eșalon.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
1
Shares
Related Posts