LPS Suceava s-a calificat în play-off-ul Campionatului Național U16 Elite România

Grupa U16 a Liceului cu Program Sportiv din Suceava, pregătită de profesorul Andrei Ițco, s-a calificat în play-off-ul Campionatului Național U16 Elite România.

LPS Suceava U16 s-a calificat în play-off-ul celei mai tari competiții de copii și juniori organizate la nivel național de către Federația Română de Fotbal. Grupa antrenată de profesorul Andrei Ițco a reușit să se claseze în sezonul regular pe locul al treilea. În acest sezon, lotul echipei de under 16 a LPS Suceava a fost format din: Anton Alexandru, Apetrei Păunel, Băbăscu Victor, Bodnariuc Albert, Burlacu Sebastian, Cojocariu Denis, Crăciun Matei, Crițan Gabriel, Daneliuc Daniel, David Christian, David Claudiu, David Dani, Gavrilovici Luca, Găină Augustin, Găină Fabian, Lupu Cristian, Mollnar Fabian, Panciuc Iustin, Petraru Ștefan, Recolciuc Ștefan, Roșca Vlad, Rotaru Alexandru, Sava Mihai, Ștefănoaia Rareș, Scutariu Florin, Scripcariu Matei, Toderean Cosmin.

Andrei Ițco: ”Pot spune că ne-am îndeplinit obiectivul”

”Felicitări copiilor pentru toată dăruirea și munca pe care au depus-o în toată aceasta perioadă! Vreau să subliniez și faptul că față de adversarii noștri, care au o arie de selecție din toată țara, lotul echipei noastre este format exclusiv din copii din județul Suceava, ceea ce spune multe despre acești băieți minunați. Mă bucur că am reușit să ne calificăm în play-off-ul celei mai tari competiții de juniori, organizat la nivel național, și vom reuși să reprezentăm cu cinste orașul și liceul, ba mai mult, suntem singurul liceu cu profil din țară, care a reușit să meargă mai departe în faza superioară a competiției. Pot spune că ne-am îndeplinit obiectivul, prin prisma faptului că vom avea parte de încă o serie de jocuri foarte bune, jocuri ce vor duce atât la progesul echipei, cât și al fiecărui sportiv, ținând cont că sunt unii dintre ei care s-au alăturat echipei mai târziu. Am mare încredere și sunt mândru de acești copii minunați!”, a declarat profesorul Andrei Ițco, antrenorul LPS Suceava U16.

LPS Suceava U16 va evolua în prima etapă a play-off-ului în compania echipei ACS Kids Tâmpa Braşov. Jocul este programat să se dispute, sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 10:00, pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv din Suceava.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Liceul cu Program Sportiv din Suceava

Total
0
Shares
Related Posts