Sponsori Sponsori

Două medalii de aur pentru CSM Dorna Vatra-Dornei la Cupa României la cros

Peste 300 de atleți din toate colțurile țării au luat startul la Cupa României la cros, competiție organizată de Federația Română de Atletism în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism.

După mulți ani în care întrecerea s-a desfășurat în pădurea Rediu, ediția din acest an a venit cu o schimbare de decor, organizatorii alegând comuna Stăuceni drept gazdă a competiției.

Evenimentul a reunit sportivi din toate categoriile de vârstă, de la U14 până la seniori, oferind un spectacol sportiv de calitate și o concurență puternică pe toate probele.

Printre participanți s-au numărat și atleții de la CSM Dorna Vatra-Dornei, care au avut o evoluție remarcabilă. La finalul competiției, delegația dorneană a obținut două medalii de aur. În proba individuală de tineret, Dragoș Negoiță a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Totodată, echipa de tineret, formată din Dragoș Negoiță, Alexandru Prâsneac, Petru Bodea și Andrei Ciobanu, a cucerit aurul în clasamentul pe echipe.

Rezultate bune au fost înregistrate și la categoria U16 băieți, unde echipa alcătuită din Casian Zara, Sergiu Pardău și Darius Ilie Candrea s-a clasat pe locul 4, foarte aproape de podium.

Antrenorul Cristian Prâsneac s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi:

„Vreau să felicit sportivii pentru dăruirea cu care au luptat în această competiție pentru a aduce culorile clubului dornean pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, reușind să aducă două medalii de aur în Bucovina. De asemenea, aș vrea să mulțumesc celor care ne finanțează – Consiliul Local Vatra-Dornei și conducerea clubului CSM Dorna Vatra-Dornei – pentru sprijinul acordat acestor sportivi, care sunt adevărați ambasadori ai comunității noastre.”

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts