Două meciuri în patru zile

Dacă este să ne gândim la câte pasiuni nebune naște fotbalul aș putea să scriu două săptămâni și tot nu aș reuși să acopăr măcar 1% din fenomen. Astăzi vreau să vă povestesc despre cum am văzut două meciuri în patru zile alături de vărul meu Radu.

Dar să o luăm cu începutul, duminica trecută, după două nopți dormite în cort, în răcoarea nopții și doar sub lumina stelelor care lipsesc din marele orașe, după o baie în râul Moldova, fără nisip fin, dar cu apă curgătoare, mi-am adus aminte de copilăria simplă și frumoasă petrecută la țară, la bunici. Copil fiind, am petrecut mare parte din vacanțele de vară la Drăgușeni, localitatea de la granița cu județul Iași. Săptămânile erau destul de simple, în perioada în care țăranii încă își lucrau pământul, eram mai de dimineață până seara pe câmpuri, la cosit, la adunat, prășit, deși de cele mai multe ori, eu chiuleam la umbra căruței, întins direct pe iarbă, căci atunci căpușele nu reprezentau o sursă de îngrijorare.

Duminica, atunci când vântul nu bătea foarte tare (dacă bătea vântul nu ne lăsa bunica la baie) era ziua mea preferată. Începeam de dimineață prin a strânge merele căzute pe jos, provizii pentru „la baltă” (așa era denumită piscina noastră, râul Moldova), le dichiseam într-o sacoșă țesută de bunica, sacoșe care nu prea mai există, iar merele respective erau sursa noastră de hrană până se lăsa seara și reveneam acasă. Înainte de „baltă”, mergeam pe stadionul din localitate pentru a urmări echipa locală. Sigur, atunci nu știam de Liga a V-a sau a IV-a, juca Drăgușeniul, era simplu. După meci, mergeam să ne răcorim și ne întorceam sleiți de puteri spre casă, pentru o nouă săptămână plină.

Ei, o să las melanconia deoparte și o să revin la subiecte mai obișnuite pentru un site de sport. Duminică, Moldova Drăgușeni a jucat acasă în compania celor de la LPS Suceava. În șlapi și pantaloni scurți, savurând gustul dulce al copilăriei, am plecat împreună cu Radu la meci. Și chiar am avut ce vedea, a fost scorul etapei în Liga a IV-a din judet. Moldova Drăgușeni s-a impus cu 8-1, deși cei de la LPS au jucat bine prima repriză, picând inexplicabil prin minutul 60. Ca și remarcați, de la Drăgușeni, mi-a plăcut Lucian Cutaș, autorul unui hat-trick. Ei bine, la 4 zile distanță m-am întâlnit din nou cu vărul meu (el fiind bucureștean), după vreo 6 ore de condus, în București, pe Arena Națională. Acolo juca România împotriva Spaniei. Scorul și meciul în sine, vă sunt cu siguranță încă în minte, ceea ce vreau eu să povestesc este atmosfera de pe cel mai mare stadion al țării. Mă rog, „atmosfera”: lume multă, oameni puțini, unii veniți din Spania de la muncă să poată striga pentru țara lor de origine, unii care nu știu să respecte un moment de reculegere și alții care au venit doar la mâncat popcorn. Lângă mine era Cătălin, microbistul cu care îmi împart meciurile Forestei de pe „Maracana Areni”, cum îi place lui să spună, și Radu. Eram toți trei plictisiți până la lacrimi de cum ne călcau ibericii în picioare, unii se gândeau că îi așteaptă un drum de 6 ore înapoi spre casă, iar alții că îi așteaptă vreo 4 ore de somn până să meargă la muncă. Mă rog, detalii, ei bine, în toată forfota mâncătorilor de semințe și a geniilor de prin fața noastră care dădeau indicații jucătorilor, când să atace mingea și cum să-și aștepte adversalul ca să-l deposedeze (eram inelul 3 la tribuna 1, dar oamenii erau perseverenți), Radu se trezește să zică ceva ce o să sune de domeniul SF: „Bă Luci, cred că dacă vrem vreodată echipa națională puternică, ăștia de la FRF, ar trebui să meargă mai mult pe la Liga a IV-a în județe, să vadă dăruire acolo, să crească jucătorii sistematic, să se implice mai mult”. Apoi a concluzionat „M-aș mai uita la 5 meciuri de la Drăgușeni, decât la încă o repriză din România-Spania”.

Într-un final, ne pornim spre casă, Cătălin spune că nu simte oboseala și că ar putea conduce și el, ajungem aproape de Buzău și îl simt pe al nostru suporter înfocat că stă să stingă lumina, rezistă eroic, zici că e Tătărușanu în portă, la Roman cedează. O mică zvâcnire prin Fălticeni, deja era 2-1, o biruisem singur…o mie de kilometri într-o singură zi, pentru o națională care nu a mișcat nimic, nici măcar pe final de meci, că mai aud voci printre cunoscători. Ca noi doi sunt cu siguranță mai mulți suporteri, care au străbătut țara, poate că jucătorii ar trebui să știe și devotamentul nostru pentru ei, poate că ar trebui să vadă și niște meciuri din liga inferioară, iar apoi, ar juca fotbal, nu ar colecționa prezențe pe foile de joc la națională.

În concluzie vreau să mai spun un singur lucru: Fotbalul e sănătos pentru corpul suporterilor, pentru că îți pune sângele în mișcare, singura condiție este să fie jucat cu inima de cei de pe teren!

 

Articol scris de: Lucian Acxanei

Sursa foto: facebook.com/Juniorul Suceava & GSP.ro 

Comments (1)

  1. Good times, my friend! Good times! 🙂

Leave a Reply