CSU Suceava, egal cât o victorie la Constanța

”Universitarii” arată o formă de zile mari, iar evoluțiile din acest an dau speranțe pentru sezonul următor.

Lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine pentru echipa de handbal a Sucevei care reușește să fie surpriza plăcută a Ligii Zimbrilor în acest început de an. ”Studenții” pregătiți de Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei au fost aproape de a obține toate punctele în duelul cu HC Dobrogea Sud Constanța, însă la fel de bine și constănțenii puteau da lovitura în ultimele secunde ale jocului. Un meci de care pe care, dar cu o evoluție peste așteptări a echipei sucevene care revine acasă după un egal cât o victorie.

La pauză, scorul era în favoarea constănțenilor, 9-8, însă repriza secundă a fost una foarte bună pentru suceveni. Ambele echipe au ratat extrem de mult, iar goalkeeperii Darius Makaria și Dan Vasile au fost la înălțime blocând aruncări pe care scria ”gol”. Sucevenii au recuperat avantajul de pe tabelă, iar în anumite momente ale reprizei secunde au preluat chiar și conducerea. Pe final, elevii lui Ghervan, Șoldănescu și Andrei puteau da lovitura, însă în urma unor momente în care deciziile arbitrilor au fost contestate și de o parte și de alta, mingea le-a revenit constănțenilor care puteau de asemenea să obțină victoria. Un final plin de emoții, cu un rezultat obținut pe muchie de cuțit, dar un egal cât o victorie.

Daniel Stanciuc și Claudiu Lăzurcă au fost handbaliștii suceveni cu cele mai multe reușite în acest duel, câte patru reușite pentru fiecare.

În runda următoare, universitarii suceveni vor evolua în compania formației Steaua București. Meciul este programat să se dispute peste aproximativ o lună de zile, campionatul fiind înrerupt de meciurile echipelor naționale.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Elis Iordache

Total
0
Shares
Related Posts