CSU Suceava a înregistrat astăzi prima înfrângere din actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal feminin, după ce a cedat în deplasare, pe terenul formației FC Voluntari, cu scorul de 0-2.
Echipa pregătită de Marcel Irimie și Bogdan Misiuc a întâlnit un adversar bine organizat, care a profitat de momentele de neatenție ale sucevenelor pe final de partidă și a reușit să obțină toate cele trei puncte.
Chiar și în urma acestui eșec, CSU Suceava își păstrează poziția de lider în clasamentul Seriei a II-a, acumulând 34 de puncte după 13 meciuri disputate. Formația suceveană are în continuare un avans de un punct față de FC Voluntari, care a disputat însă un meci în plus. Pe locul al treilea se află Chindia Târgoviște, cu 31 de puncte și tot 13 jocuri disputate.
La finalul întâlnirii, antrenorul Marcel Irimie a explicat motivele care au dus la acest rezultat și a vorbit despre obiectivul promovării.
„De ceea ce mi-a fost frică încă de la începutul sezonului nu am scăpat. A venit și luna cea mai aglomerată a sezonului, iar urmările jocurilor de până acum s-au văzut. Nu reușim să avem toate fetele 100% din punct de vedere medical, iar acest lucru și-a spus cuvântul. Am întâlnit un adversar bine organizat, cu multe jucătoare experimentate care au profitat de cadourile făcute pe final de partidă. Am avut multe momente bune de joc, însă nu am reușit să le gestionăm; suferim în continuare la finalizare. Avem o săptămână să pregătim jocul cu Liceenii Topolog și sperăm ca după acest meci să fim promovate matematic”, a declarat tehnicianul sucevean.
CSU Suceava a evoluat în formula: Elena Negru – Alexia Hrușcovschi, Valentina Petre, Lenuța Horodnic, Emima Morar, Paraschiva Moțco, Naomi Leonțescu, Iustina Ciubotariu, Noa Maxim, Patricia Morar, Iuliana Parasca.
Pe banca de rezerve s-au aflat: Andreea Pașcan, Francesca Bosânceanu, Denisa Sprîncenatu, Nicoleta Petruleac, Maria Bleoaja și Sara Călian.
În etapa următoare, CSU Suceava va evolua pe stadionul Areni, unde va întâlni formația Liceenii Topolog, într-un meci programat duminică, 10 mai, de la ora 11:00. Un succes ar putea aduce promovarea matematică pentru echipa suceveană.
Sursa foto: CSU Suceava


