Sponsori Sponsori

Albert Hofman a semnat cu divizionara secundă Chindia Târgoviște

Câmpulungeanul Albert Hofman a semnat un contract pe doi ani cu gruparea din Târgoviște care își propune revenirea în primul eșalon.

Chindia Târgoviște a anunțat transferul lui Albert Hofman, un atacant tânăr și versatil, care a evoluat recent în Liga I pentru Universitatea Cluj. Jucătorul în vârstă de 22 de ani a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, anunțul fiind făcut de clubul dâmbovițean printr-o postare oficială pe rețelele sociale.

Originar din Câmpulung Moldovenesc, Hofman a bifat deja aproape 60 de prezențe în fotbalul profesionist din România, în primele două ligi. Deși tânăr, atacantul a acumulat experiență importantă, evoluând atât ca vârf central, cât și pe benzi.

„Albert este un jucător de atac versatil, capabil să evolueze atât ca atacant central, cât și ca atacant lateral. Vine de la prim-divizionara U Cluj și a semnat un contract valabil pe 2 ani, cu opțiune de prelungire pe încă un an”, au transmis reprezentanții Chindiei.

Conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, Hofman este evaluat la 150.000 de euro

Total
0
Shares
Related Posts