CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți, ora 17:00

Etapa a XXII-a, intermediară, se deschide astăzi cu cele două meciuri dintre CSM Pașcani și Bucovina Rădăuți, Ştiința Miroslava și FC Botoșani II.

După ce etapa trecută au obținut o victorie foarte importantă în fața Ştiinței Miroslava şi au reuşit să îşi securizeze poziția pe podium, rădăuțenii au plecat astăzi cu moralul ridicat și cu încrederea la ei la Pașcani unde vor susține partida împotriva CSM-ului. Deși pare favorită în meciul de astăzi, Bucovina Rădăuți nu va avea o misiune tocmai ușoară, având în vedere că se va duela cu o echipă ce se luptă acum din răsputeri pentru a rămâne în Liga a 3-a, numărătoarea inversă până la încheierea campionatului începând deja. Echipa ieșeană a întâlnit week-end-ul trecut liderul Gloria Buzău și deși a fost învinsă, diferența dintre cele două pe tabelă nu a fost decât de un singur gol, spre surprinderea multora. În tur, atunci când cele două adversare de astăzi s-au întâlnit ultima oară, victoria a fost de partea Bucovinei. În acel meci, echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan, a evoluat aproape tot meciul în 10 oameni, după ce Iulian Ionesi a văzut cartonașul roșu în minutul 10 al primei reprize. În ciuda acestui fapt, Bucovina Rădăuți a reușit să păstreze cele 3 puncte în curtea sa, victoria fiind adusă de către Radu Ungurianu și Cosmin Coroamă.
În acest moment, bucovinenii se află pe poziția a 3-a, cu 40 de puncte, la doar 6 puncte diferență de ocupanta locului 2, Oțelul Galați, pe când CSM Pașcani nu stă la fel de bine, aflându-se în zona locurilor retrogradabile, pe poziția a 12-a, cu 17 puncte.

Meciul se va susține astăzi, de la ora 17:00, pe Stadionul “CFR” din Pașcani.

Programul etapei a XXII-a:

Marți, 9 aprilie, ora 17:00:

  • CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți
  • Ştiința Miroslava – FC Botoșani II

Miercuri, 10 aprilie, ora 17:00:

  • Râmnicu Sărat – CSM Ceahlăul Piatra Neamț
  • Sănătatea Darabani – Gloria Buzău
  • Oțelul Galați – Şomuz Fălticeni
  • Sporting Lieşti – CSM Focșani
  • Metalul Buzău – Foresta Suceava

KSE Târgu Secuiesc va sta.

Articol scris de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts