Sponsori Sponsori

Cosmin Rotaru a semnat cu Foresta Suceava

Clubul Foresta Suceava a reușit al cincilea transfer al verii după ce a ajuns la un acord cu Ceahlăul Piatra Neamț în privința mijlocașului Cosmin Rotaru. 

Aflată într-o situație mai delicată din punct de vedere financiar, una dintre contracandidatele Forestei Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, a renunțat în ultima perioadă la câțiva jucători importanți. Cosmin Rotaru, unul dintre mijlocașii de bază ai nemțenilor a semnat într-un final cu Foresta Suceava, după ce inițial transferul acestuia nu s-a mai realizat din cauza unor neînțelegeri între cele două cluburi. În cele din urmă, conducerea clubului sucevean a ajuns la un consens în ceea ce-l privește pe jucătorul de 24 de ani. Acesta este originar din Vaslui și a evoluat de-a lungul carierei la formații precum Ceahlăul Piatra Neamț și Atletico Vaslui.

În altă ordine de idei, Dorin Goian și Daniel Bălan urmăresc în detaliu pregătirea pe care o efectuează alături de echipă ivorianului de origine australiană Emerson Garley Zinnah, dar și Cristian Novacek, un jucător în vârstă de 24 de ani care a mai evoluat pe postul de fundaș central la CSM Alexandria și Concordia Chiajna. Un alt jucător care se pregătește cu ”galben-verzii” este fundașul lateral Marin George, în vârstă de 19 ani, acesta a făcut junioratul la Dinamo, iar în sezonul precedent a fost legitimat în Liga a III-a, la Astra 2 Giurgiu.

Cosmin Rotaru devine al cincilea transfer al Forestei în această vară după ce gruparea suceveană i-a transferat pe portarul Daniel Zvoronciuc, fundașul Vasile Vitu, mijlocașul Andrei Sahlean și atacantul Iosif Netbai, toți de la Bucovina Rădăuți.

În ceea ce privește plecările, conducerea ”galben-verzilor” a renunțat la serviciile următorilor jucători: Sebastian Bâlbă, Mario Pipoș, Carlos Corduneanu, Haralambie Mociu, Savane Mamadou, Adrian Neacșu, Florin Burghelea și Bogdan Melinte.

Sezonul 2020-2021 al Ligii a III-a este programat pentru sfârșitul lunii august conform unor date neoficiale ale Federației Române de Fotbal. Situația epidemiologică din prezent dă de gândit atât oficialilor FRF cât și cluburilor, existând posibilitatea ca startul noului sezon să fie amânat.

 

Articol scris de: Adrian Negru

 

Total
0
Shares
Related Posts