Câte un rezultat pentru fiecare…

Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni nu au reușit să lege a doua victorie consecutivă în acest start de campionat. 

În runda a doua a Ligii a III-a, dintre cele trei reprezentative sucevene în Liga a III-a doar Bucovina Rădăuți a reușit să obțină cele trei puncte, în timp ce Foresta a obținut un rezultat de egalitate, iar Șomuz Fălticeni a suferit o înfrângere. Dacă o luăm în ordinea desfășurării jocurilor, meciul dintre Aerostar Bacău și Șomuz Fălticeni a deschis etapa a doua a Ligii a III-a Seria I. Echipa fălticeneană putea aduce șase puncte din deplasările de la Bacău din primele două etape, însă Aerostarul nu a fost de acord cu acest lucru. Victoria băcăuanilor a venit în minutul 80 după golul înscris de Nemțanu, de precizat și faptul că la scorul de 0-0, Cătălin Pascal a apărat un penalty executat de Cătălin Vraciu. Meciul a fost intens și din punct de vedere al durității, trei jucători părăsind terenul pe parcursul celor 90 de minute, dintre care doi jucători au fost ai gazdelor. Astfel, Fălticeniul se pregătește pentru runda următoare de primul derby local din campionatul Ligii a III-a pentru echipele sucevene, cel cu Bucovina Rădăuți.

Foresta Suceava a evoluat în deplasare la Târgu Secuiesc în fața unei formații care în sezonul trecut i-a pus multe probleme, iar în urma rezultatului de astăzi, ”galben-verzii” rămân fără victorie în fața «maghiarilor». Trupa lui Vespazian Colban a reușit să acumuleze 4 puncte în primele două etape, iar Alexandru Marin a fost omul cu golul din acest joc pentru suceveni. Etapa următoare va fi un duel al celor mai în formă jucători Alexandru Marin și Marius Matei. Foresta va primi în runda următoare vizita unei contra-canditate la promovare, Oțelul Galați. Gălățeanul Marius Matei revine pe Areni ca și adversar de această dată, însă curiozitatea mea rămâne următoarea «Cum va fi primit Marius Matei de către suporterii suceveni?».

Formația antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan singura reprezentantă a Sucevei în Liga a III-a care are maxim de puncte după primele două etape. După eliminarea din Cupa României, așa cum era de așteptat, rădăuțenii se vor axa pe campionat, iar victoria obținută în această rundă îi ridică moralul pentru următorul joc pe care îl vor disputa la Fălticeni în fața Șomuzului. Rădăuțenii au trecut la limită și în runda a doua în fața unei alte promovate, CSM Bacău. Rezultatul jocului a fost decis încă din prima repriză când Ungurianu a transformat o lovitură de pedeapsă.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts