Sebastian Nechita a fost convocat la lotul național al României U17

Unul dintre cei mai talentați tineri jucători ai Sucevei a fost convocat din nou în cadrul lotului național al României U17. 

Sebastian Nechita, jucătorul formației de Liga a IV-a, Juniorul Suceava a fost convocat pentru cantonamentul din Cipru și Israel al lotului național al României U17.

Reprezentativa Under 17 a României, calificată la Turul de Elită, va desfășura un cantonament de pregătire la începutul lunii februarie, care se va încheia cu două jocuri amicale împotriva selecționatei similare a Israelului.

Timp de 5 zile, selecționata pregătită de Adrian Văsâi se va antrena în Cipru, urmând ca apoi să se deplaseze în Israel, unde sunt programate cele două jocuri amicale cu naționala gazdă, calificată și ea la Turul de Elită.

Cele două partide de verificare se vor disputa pe 17 și 19 februarie, locația și ora de disputare urmând a fi stabilite ulterior.

Cei 20 de jucători convocați pentru această acțiune: 

Portari: Robert Popa (Flacăra Horezu), Alexandru Borbei (ASU Poli Timișoara)

Fundași: Luca Ciontea (FCSB), Grigoraș Pantea (FCSB), Gabriel Dănuleasa (FC Viitorul), Sergiu Pîrvulescu (Kids Tâmpa Brașov), Botond Gergely (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Bogdan Lazăr (FC Viitorul), Dan Sîrbu (FC Viitorul)

Mijlocași: Andrei Pandele (FCSB), Andrei Gheralia (Vitesse/Olanda), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Ștefan Bodișteanu (FC Viitorul), Romeo Niță (FCSB), Robert Csala (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Claudiu Negoescu (SPAL/Italia), Roberto Mălăele (FC Viitorul), Marco Rus (Southampton/Anglia)

Atacanți: Robert Tudor (FCSB), Luca Andronache (FC Viitorul)

Urmează Turul de Elită

Tricolorii au fost repartizați în Grupa 6, alături de Anglia, Belgia și Georgia! Belgia va fi gazda partidelor decisive programate în perioada 25-31 martie 2020:

25 martie 2020: Belgia – România, Anglia – Georgia
28 martie 2020: România – Anglia, Belgia – Georgia
31 martie 2020: România – Georgia, Anglia – Belgia

Având în vedere că suntem calificați la Turul de Elită, adversarii sunt pe măsură. Ne așteptam să cădem într-o grupă foarte grea. Avem șansa noastră și vom profita de ea. Jucătorii au dovedit la turneul de calificare că suntem o echipă puternică, nu ne temem de adversar, indiferent de numele acestuia. Am format un grup puternic și foarte unit. Avem mare, mare încredere că ne putem califica. Este un examen foarte important pentru acești jucători care au trecut prin multe de-a lungul acestor ani de juniorat și știu cât de mult își doresc să ajungă la un turneu final!”, a fost prima reacție a selecționerului Adrian Văsâi după aflarea adversarilor de la ”Elită”.

La turneul final, programat în perioada 21 mai – 6 iunie 2020, se califică direct câștigătoarele celor 8 grupe și cele mai bune șapte locuri secunde, cărora li se alătură gazda turneului final, Estonia!

Leave a Reply