Bucovina Rădăuți se menține pe prima poziție a clasamentului în Seria I a Ligii a III-a

Două remize albe în etapa a doua a play-off-ului Seriei I din Liga a III-a, acolo unde formația Bucovina Rădăuți conduce clasamentul. 

Nici un gol nu s-a marcat în duelurile din runda a doua a play-off-ului Seriei I, acolo unde partidele CSM Bucovina Rădăuți – CSM Bacău și FC Bacău și Știința Miroslava s-au terminat la egalitate, astfel că fiecare echipă și-a mai adăugat un punct în clasament. Tabloul Ligii rămâne neschimbat, iar Bucovina Rădăuți speră să-și atingă obiectivul cel de a termina pe prima poziție și implicit de a obține promovarea în divizia secundă în urma jocurilor de la baraj.

În runda următoare, CSM Bucovina Rădăuți va evolua în deplasare pe terenul Științei Miroslava, în timp ce CSM Bacău și FC Bacău se vor întâlni pe stadion Letea Veche.

Singurul meci din play-out-ul Seriei I s-a terminat la egalitate 1-1

Pace a fost și în play-out acolo unde CSM Vaslui și Șomuz Fălticeni și-au împărțit punctele frățește în jocul disputat pe stadionul Municipal. Scorul a fost deschis de echipa oaspete prin Costiniuc în minutul 12 al primei reprize, iar în parte secundă vasluienii au restabilit egalitatea pe tabelă abia spre finalul jocului când Tofan l-a învins pe goalkeeper-ul fălticenenilor.

În runda următoare, fălticenenii vor lua o pauză, însă în etapa cu numărul 4 va primi vizita formației Aerostar Bacău, într-un duel programat pe data de 20 aprilie.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts