Bucovina Rădăuți, pregătită pentru startul noului sezon de Liga a III-a

CSM Bucovina Rădăuți va debuta în noul sezon al Ligii a III-a, sâmbătă, începând cu ora 18:00 în deplasare cu formația Hușana Huși. 

Rădăuțenii au avut parte de evoluții și rezultate foarte bune în meciurile de pregătire din această vară, însă tehnicianul rădăuțenilor, Dorin Goian nu pune accent pe rezultatele echipei din perioada de pregătire ci pe jocul acesteia. Acesta se declară mulțumit de parcursul băieților săi și speră ca evoluția echipei să fie și mai bună decât în sezonul trecut.

Dorin Goian: ”Așteptăm să înceapă jocurile oficiale pentru că sincer ne-am cam săturat cu toții de jocurile de pregătire.”

”Nu mă interesează rezultatele în perioada de pregătire, mai mult mă interesează jocul echipei. Au fost jocuri bune și jocuri mai puțin bune, dar în fiecare joc trebuie să facem o analiză unde au fost probleme și să încercăm să repetăm lucrurile bune din acel joc. Diferit față de sezonul trecut la Rădăuți este doar plecarea a câtorva jucători și a altora care au fost înlocuiți, iar în mare parte lucrurile sunt la fel. Ne dorim să câștigăm fiecare meci și să scoatem maximul din fiecare partidă. Obiectivul echipei în acest sezon este o clasare cât mai bună în clasament, să creștem în joc, în evoluții, iar la final vom trage linie și vom vedea unde vom fi. Bugetul nu este mai mare decât cel de anul trecut, sincer, nu știu de ce buget dispune echipa, știu doar că jucătorii care au semnat contract cu Bucovina Rădăuți sunt mulțumiți de ceea ce le-a oferit clubul și mergem înainte cu acest lot de jucători, însă nu mă interesează bugetul, nu e problema mea, eu mă ocup doar de partea tehnică. Toți jucătorii noi veniți s-au adaptat foarte bine, unii au nevoie de o perioadă mai lungă de adaptare, iar alții de o perioadă mai scurtă. În mare parte sunt mulțumit de jucătorii noi veniți, au răspuns bine la antrenamente. Cu toții, atât eu cât și jucătorii, așteptăm să înceapă jocurile oficiale pentru că sincer ne-am cam săturat cu toții de jocuri de pregătire și e timpul să jucăm pe puncte, vrem să trăim din nou emoția fiecărei partide oficiale de la sfârșit de săptămână. În proporție de 99% ne vom baza pe jucătorii pe care îi avem în lot și nu cred că vor mai veni alții în această vară.”, a declarat tehnicianul rădăuțenilor, Dorin Goian. 

Total
0
Shares
Related Posts