Atacantul Marco Enciu a semnat cu Șomuz Fălticeni

Atacantul Marco Enciu, în vârstă de 33 de ani, va îmbrăca până la finele sezonului tricoul grupării Șomuz Fălticeni. 

Conducerea grupării fălticenene a anunțat transferul atacantului Marco Enciu, jucător care a evoluat în trecut și pentru formația Rapid CFR Suceava. Enciu se alătură lotului pregătit de Daniel Stoica, fiind al șaselea transfer din această iarnă în tabăra fălticenenilor după Iosif Netbai, Adrian Tănăsoiu, Cunha Camara Sandro Munir, Joao Claudio Gomez Ricciulli și Rachid Balde.

Pe lângă cei menționați anterior, gruparea fălticeneană și-a completat lotul și cu juniorii Ionuț Polifron, Andrei Sahlean și Ionuț Nistor.

La capitolul plecări, Șomuz s-a despărțit de Andres Zapata, Jean Frederic Bady, Daniel Păiuș, Cătălin Tutuță, dar și de juniorii Alexandru Micloș, Gavril Ciotu și David Toader. Christ Afalna a fost împrumutat la Unirea Slobozia.

Daniel Stoica va avea oportunitatea de a vedea la treabă noile transferuri în amicalele cu Oțelul Galați, Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts