Agenda Albastră

Este 7.30, moment în care îmi clătesc ochii. Astăzi e o zi importantă pentru mine, voi merge la primul meu meci al Sucevei în calitate de “gazetar”. Tot timpul mi-am dorit să scriu despre fotbal, în momentele de relaxare, puținele pe care le mai am, îmi imaginam mereu că la pensie voi avea o mică agendă albastră în care să îmi notez ideile, că voi sta undeva într-un colt de stadion și să privesc meciul. Nu e atât de relevant cine cu cine joacă, sau cum se desfășoară meciul, mai important e unitatea care se crează între suporteri,  fără să știi nimic despre cel de lângă tine, poți discuta decent 90 de minute, simți că te leagă ceva de persoana pe care nu o cunoșteai și cu care în alt context nu ai fi schimbat două vorbe. De multe ori după un meci de fotbal, mă întreb dacă o să-l mai văd vreodată pe cel care a stat lângă mine în timpul unui meci.

Pe la 10, Cătălin, omul care mi-a redeschis apetitul pentru Foresta, și pentru asta îi mulțumesc, mă așteaptă în fața blocului. Nu știu dacă ați văzut filmul “Green street hooligans”, deși diferențele sunt multe, în esență la fel este și pentru noi, iubim atât de mult o echipă încât ar fi imposibil să lipsești de la un meci acasă. Am ajuns la stadion unde ne așteapta deja Nicu, bătrânul sau înțeleptul din grupul nostru de microbiști. Aveam emoții, nu pentru adversar, pentru că nu adversarul contează. De fiecare dată când intru pe stadion, mă simt liber, mă simt bine. Simt că este locul în care aș putea să evadez din fiecare problemă cotidiană. Și nu sunt emoții care să te streseze, nu îți faci griji de ceva, de fiecare dată când intru pe Areni, am exact privirea copilului care primește pentru prima dată cadoul de Crăciun. Stau aproape mereu în aceleași locuri pe stadion și de fiecare dată când mă așez până să înceapă meciul simt un gol în stomac, de parcă ar urma să primesc ceva ce mi se cuvine! Cumva..m-am obișnuit că echipa joacă în liga secundă, iar faptul că joacă sâmbată dimineață și nu în altă zi, îmi convine. Simt că jocul echipei este răsplata mea pentru săptămâna care tocmai se încheie! Și e suficient! Urmează 90 de minute de trăiri, uneori de fericire, alteori de nervi și de revărsare, dar după fluierul final îmi aplaud mereu jucătorii, chiar și atunci când joacă foarte prost! Nici noi nu avem doar zile perfecte la servici, nu?

Astăzi Foresta a câstigat, nu a făcut un meci mare, dar a reușit să câștige trei puncte. Am plecat mulțumit spre casă, gândindu-mă la agenda mea albastră, gândindu-mă la domnul din fața mea, care verifica din 2 în 2 minute clasamentul, se întorcea și se minuna de faptul că nu mai suntem pe ultimul loc.

  Zic unii că nicăieri nu-i ca acasă si că nu-i loc mai frumos pe pământ, așa si eu, nu mă văd în altă parte..decât pe Areni cântând!

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts