ACS Foresta Suceava – UTA Arad în play-off-ul Cupei României

Adversar dificil pentru echipa pregătită de Dorin Goian în play-off-ul Cupei României. Jocul dintre Foresta Suceava și UTA Arad se va disputa pe stadionul Areni. 

Casa Fotbalului a găzduit vineri, 16 septembrie, tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României Betano, iar trupa lui ”Goe” nu a avut parte de foarte mult noroc. ”Galben-verzii” urmează să înfrunte una dintre cele mai bune echipe ale Ligii I care a intrat în competiție încă din această fază. Arădenii ocupă locul 6 în Superliga României, iar lotul echipei este unul net superior sucevenilor care își pun speranțele în sprijinul suporterilor.

Jocul dintre Foresta Suceava și UTA Arad se va disputa miercuri, 28 septembrie, începând cu ora 16:30, pe stadionul Areni, însă data și ora pot fi modificate în funcție de interesul din partea televiziunilor de a transmite această partidă.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Conform Transfermarkt.de, gruparea arădeană este cotată la aproape 10 milioane de euro, iar cei mai scumpi jucători sunt atacantul Claudiu Keseru și goalkeeper-ul Florin Iacob, ambii cotați la 900.000 euro. UTA Arad este pregătită de Ilie Poenaru. În sezonul precedent arădenii au fost eliminați de CSO Filiași în 16-imile Cupei României, eliminare care a provocat o adevărată surpriză în competiție.
Articol scris de: Adrian Negru | Facebook
Sursa foto: Fotograful sportiv
Total
0
Shares
Related Posts