Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava față-n față cu destinul

Sezonul regulat al Ligii a III-a s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru formațiile sucevene. Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava au cules laurii seriei întâi și acum sunt la mai puțin de o zi distanță de primele bătălii ce trebuiesc date pentru accederea în liga secundă.

Gașca nebună din Rădăuți țintește sus în duelul cu Brăila lui Florentin Petre

Campioana surpriză a seriei, Bucovina primește pe teren propriu vizita formației decimate de accidentări a Daciei Unirea Brăila. Un duel dezechilibrat la prima vedere dacă ne raportăm la cele două loturi, tehnicianul Brăilenilor anunțând că nu se va putea baza pentru prima manșă de la Rădăuți pe fiul său Patrick, pe ex-stelistul Robert Vâlceanu și pe Raphael Stănescu toți trei foști jucători în prima ligă, dar nici pe căpitanul Florin Lungu.

Lupii lui Iulian Ionesi au misiunea așadar de a da totul pentru a face posibilă o promovare ce în startul sezonului părea doar un vis frumos. Uneori visele pot deveni realitate și de asta ne pot convinge mâine Ionel Stoian, Mugur Florescu, Stejărel Vișinar și ceilalți băieți ce vor să scrie istorie și să ducă Rădăuțiul în liga a doua.

Foresta Suceava obligată să fie tare ca oțelul la Galați

Spre deosebire de Rădăuți, Foresta Suceava are obligația morală față de publicul de pe Areni să-și lase și ultimul strop de energie pe stadionul din Galați. Adversara de mâine e o echipă ce exact cu un deceniu în urmă era încoronată campioană a României, Oțelul.

Galben-verzii au o misiune dificilă mai ales că la formația gălățeană e antrenor Petre Grigoraș ce nu cu mult timp în urmă a pregătit Foresta și își cunoaște adversarul ca-n palmă Se anunță un meci interesant din care Ivan Gvozdenovic și trupa trebuie să scoată un rezultat pozitiv în vederea returului de peste o săptămână de la Suceava.

Mâine e ziua cea mare așadar în fotbalul sucevean, primele lupte din bătălia pentru mult râvnitul loc de liga a doua se dau la Rădăuți și Galați. Le ținem pumnii Bucovinei și Forestei și să sperăm că după cele două semifinale să ne punem problema doar care din echipele sucevene ne va reprezenta în liga secundă.

Articol scris de: Marian Silviu

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts