Formația pregătită de Petre Grigoraș s-a impus fără drept de apel, cu 8-1, în fața nou-promovatei în Liga a III-a, Bradul Putna, în ultimul test înaintea startului oficial al sezonului din Liga a II-a.
Partida disputată sâmbătă, pe stadionul din Putna, a fost controlată de la un capăt la altul de formația suceveană, care și-a impus ritmul încă din primele minute. Scorul a fost deschis rapid de Gabriel Răducan, în minutul 3, iar până la pauză au mai punctat Ciprian Perju și Stephane Ferhaoui, astfel încât Cetatea a intrat la vestiare cu un avantaj confortabil.
În repriza secundă, „alb-albaștrii” și-au continuat recitalul ofensiv. Denis Bujor a reușit o dublă, Gabriel Răducan a mai înscris o dată, iar Vlăduț Cimbru și Ilie Marian și-au trecut, la rândul lor, numele pe lista marcatorilor. Golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Alexandru Savin, din penalty, în minutul 86.
Cetatea 1932 Suceava a început partida în formula: Alin Ciobanu – Cătălin Golofca, Vlăduț Cimbru, Ciprian Perju, Bai, Gabriel David, Farcaș, Denis Bujor, Andrei Cerlincă, Stephane Ferhaoui și Gabriel Răducan, iar pe parcursul întâlnirii antrenorul Petre Grigoraș a oferit minute tuturor jucătorilor pe care i-a avut la dispoziție. De cealaltă parte, și tehnicienii Ionuț Plămadă și Daniel Bostan au rulat întreg lotul formației Bradul Putna.
În cele șapte partide de verificare disputate în această vară, sucevenii au înregistrat cinci victorii, o remiză și două înfrângeri, obținând următoarele rezultate: 11-0 cu o selecționată LPS Suceava, 0-2 cu Metalul Reșița, 2-2 cu Gloria Bistrița, 3-4 cu FC Botoșani, 7-0 cu CS Vicovu de Sus, 5-1 cu CSM Vaslui și 8-1 cu Bradul Putna.
Pentru formația suceveană urmează acum debutul oficial în noul sezon al Ligii a II-a, programat sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00, pe Stadionul Areni, în compania Concordiei Chiajna. De partea cealaltă, Bradul Putna își va concentra atenția asupra debutului în primul său sezon de Liga a III-a, programat la finalul lunii august.


