O nouă veste excelentă pentru handbalul sucevean. Ianis Chiruț, component al echipei de Juniori 1 a Clubului Sportiv Universitar Suceava, a fost convocat la lotul național de juniori U17 al României (generația 2008/2009).
Tânărul handbalist, antrenat de Vasile Boca, se află într-o formă foarte bună și a atras atenția selecționerului Ionuț Tița, care l-a inclus pe lista jucătorilor ce vor participa la stagiul de pregătire centralizată de la Plopeni, programat în perioada 13-19 octombrie 2025.
Convocarea reprezintă o nouă recunoaștere a muncii depuse de staff-ul tehnic al clubului sucevean, dar și a progresului constant al tinerilor din cadrul academiei CSU Suceava.
Pentru Ianis Chiruț, această selecție este o oportunitate importantă de a lucra sub comanda antrenorilor federali și de a se confrunta cu cei mai buni jucători din țară la categoria sa de vârstă, un pas firesc în parcursul său spre handbalul de performanță.
Clubul sucevean continuă astfel să confirme tradiția și valoarea centrului său de juniori, care în ultimii ani a furnizat constant jucători la loturile naționale.


